37
1 Da, inima din mine sub cer s’a scuturat
şi-a curs din locul ei.
2 Auzi, ascultă’n iureş a Domnului mânie,
cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet.
3 Sub ceru’ntreg ţâşnirea,
lumina Lui, ea însăşi pe aripile Terrei.
4 În urma ei, un vuiet cu voce de strigare:
El tună lung din glasul nestăvilirii Lui,
nimic nu se opreşte, căci vocea Lui se-aude.
5 Cel-Tare face tunet din glasu-I minunat
căci lucruri mari lucrează, necunoscute nouă.
6 Poruncă-i dă zăpezii: – Te-aşterne pe pământ!,
şi ploi să cadă iarna, ale puterii Lui.
7 Pe omul tot, El pune, cu mâna Sa, pecete,
aşa ca fiecare să-şi ştie slăbiciunea.
8 Sălbăticiunea intră sub adăpostul ei
şi-adoarme în culcuş.
9 Furtuna vine’n cercuri din tainice cămări,
din culmi înalte, frigul.
10 Suflarea Celui-Tare preface apa’n gheaţă,
El cârmuieşte apa precum Îi este voia;
11 şi norul se prelinge ungând pe cel ales,
lumina lui pătrunde prin ceaţă, risipind-o.
12 El este Cel ce’nvârte, rotund, pornite cicluri,
în propria-I voinţă, spre săvârşirea lor;
oricâte porunceşte
se rânduiesc printr’Însul, cu totul, pe pământ:
13 ori pentru vreo certare, ori pentru moarte’n lut,
ori pentru orice milă ce s’ar afla într’Însul.
14 O, ia aminte, Iov,
stai locului şi’nvaţă a Domnului putere!
15 Ştii tu ce aşezare Şi-a pus în fapte Domnul
când El din întuneric a izvorât lumină?
16 Ştii tu vârtejul tainic ce risipeşte norii
şi taina dinlăuntru-a căderii celor răi,
17 tu, omul cel al cărui veşmânt se încălzeşte
când vântul din austru se odihneşte’n câmp?
18 Poţi tu să’ntinzi tăria cu Cel-De-odinioară,
cea tare ca lumina răsfrântă’n revărsări?
19 Învaţă-mă, hai, spune-mi, ce voi grăi cu El?
şi, dacă da, eu vorba mi-o priponesc aici.
20 Stau oare lângă mine un scriitor, o carte,
ceva care să-l facă pe om să stea tăcând?
21 Că nu toţi văd lumina aceea preacurată
de-atunci, din începuturi, lucind din depărtări,
aşa cum ea luceşte când El aprinde norii,
22 da, nori de miazănoapte, cu faţa lor de aur,
în care numai slavă e-Atoateţiitorul.
23 Că nu aflăm un altul la fel întru putere
ca El, Cel ce dreptate le face celor drepţi;
tu nu vrei să-L auzi?
24 De-aceea ne vom teme noi, oamenii, de El,
cu teama omenească a inimii’nţelepte”.