39
Ştii tu sorocu’n care nasc caprele-de-stâncă?
ai urmărit tu vremea cerboaicelor când fată?
Din lunile lor grele ai numărat vreuna?
şi din dureri născânde au tu le-ai dezlegat?
Hrănitu-le-ai tu puii’n afar’ de orice spaimă?
Durerile lor toate au tu le-ai alinat?
Că ele-şi uită puii, aceştia se prăsesc
şi pleacă de la ele şi nu se mai întorc.
Cine-a lăsat asinul sălbatic să stea liber
şi de la iesle slobod de legătura lui?
Că’n felul său de viaţă Eu pusu-i-am pustia
şi, drept ocol, pământuri cu buza’n sărătură,
să-şi râdă el de zarva oraşelor-viespare
şi nici să nu audă strigare de stăpân,
ci sus în munţi să-şi cate păşunea răcoroasă
din tot ce e verdeaţă.
Tu crezi că inorogul va vrea să-ţi fie slugă
sau să-şi petreacă noaptea dormind la ieslea ta?
10 Poţi tu să-i pui pe coamă un jug legat în bice
şi să ţi-l faci să tragă în brazda ta la plug?
11 Sau, pentru că-i puternic, îţi pui nădejdea’n el
şi toate ale tale le laşi pe seama lui?
12 Crezi tu că roada holdei el ţie ţi-o va da
şi-o va aduce’ntocmai la aria de treier?
13 Ştii struţul?: are aripi ce’n umbra lor se’ntind;
vai, struţul: ce frumoase sunt aripile lui!
14 Când el sămânţa-şi lasă cu ouăle’n ţărână
să se clocească’n spuza nisipului fierbinte,
15 el uită că piciorul le poate risipi
şi fiarele pustiei le pot strivi sub labe.
16 De pui nu-i este milă, de parcă nu-s ai lui,
nu-şi teme osteneala c’ar fi fără folos;
17 că Dumnezeu nu-i zise să aibă’nţelepciune
şi nici părtaş îl face priceperii obşteşti,
18 dar, când îi vine vremea să se ridice’nalt,
atunci în fugă-şi râde de cal şi călăreţ!…
19 Ah, calul! Iată, calul: Au tu i-ai dat puterea,
sau tu i-ai pus în coamă mândria de-a’ngrozi
20 când arme şi armură i s-au lipit de trup
şi pieptul i se umflă de slavă şi’ndrăznire?
21 El sapă cu copita şi’n sine se’ndârjeşte
şi aprig iese’n câmp.
22 Săgeţile ce plouă’mpotrivă-i nu le vede,
de armă nu se teme:
23 şi sabia, şi arcul lucesc pe trupul său.
24 Prins parcă de mânie, loveşte’n loc pământul
şi nu-şi găseşte-astâmpăr decât când goarna sună.
25 Iar când trompeta sună, el zice: – Bine, haideţi!,
şi-adulmecă războiul cu chiot şi strigare.
26 Din mintea ta stă şoimul cu aripile’ntinse
şi nemişcat în aer, cătând spre miazăzi?
27 Au din a ta poruncă se’nalţă’n slăvi vultùrul?
prin tine el, zgripţorul, şezând pe cuibul său
28 ascuns în stâncărie,
29 de-acolo-şi cată hrană
scrutând nemărginirea cu ochii-i de oţele?;
30 iar puii săi, alături, se tăvălesc în sânge;
că unde sunt măceluri, acolo e şi el”.