Iacob
1
1 Iacob, robul lui Dumnezeu şi al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminţii care sunt în Diaspora, salutare!
2 Toată bucuria să v’o puneţi în seamă, fraţilor, când daţi de felurite ispite,
3 ştiind că încercarea credinţei voastre naşte răbdarea;
4 dar răbdarea să-şi aibă lucrare desăvârşită, pentru ca voi să fiţi desăvârşiţi şi întregi, întru nimic ştirbiţi.
5 Şi dacă cineva din voi e lipsit de înţelepciune, s’o ceară de la Dumnezeu, Cel ce tuturor le-o dă cu simplitate şi fără’nfruntare, şi i se va da.
6 Să ceară însă cu credinţă, întru nimic îndoindu-se, pentru că cel ce se îndoieşte e asemenea valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo.
7 Omul acela să nu gândească el că va primi ceva de la Domnul:
8 om cu sufletu’n doi peri, nestatornic în toate căile sale.
9 Fratele cel smerit să se bucure întru înălţarea sa,
10 şi cel bogat întru smerenia sa, fiindcă el ca floarea ierbii va trece;
11 că soarele a răsărit odată cu arşiţa şi a uscat iarba, şi floarea ei a căzut şi frumuseţea chipului ei a pierit; aşa se va veşteji şi bogatul în alergăturile sale.
12 Fericit bărbatul care rabdă ispita; fiindcă la capătul încercării va primi cununa vieţii, pe care Dumnezeu le-a făgăduit-o celor ce-L iubesc.
13 Nimeni, când este ispitit, să nu zică: De la Dumnezeu sunt ispitit!, pentru că Dumnezeu e la adăpost de ispita răului şi El în Sine nu ispiteşte pe nimeni;
14 ci fiecare este ispitit de propria sa poftă atunci când e tras şi momit de ea.
15 Apoi pofta, zămislind, naşte păcat; iar păcatul, odată săvârşit, odrăsleşte moarte.
16 Nu vă înşelaţi, fraţii mei preaiubiţi:
17 toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la care nu există primenire sau umbră de schimbare.
18 El întru libera Sa voinţă ne-a născut prin cuvântul adevărului, pentru ca noi să fim un fel de pârgă a făpturilor Sale.
19 Să ştiţi, preaiubiţii mei fraţi: tot omul să fie grabnic să asculte, zăbavnic să vorbească, zăbavnic la mânie,
20 căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21 Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea şi toată rămăşiţa răutăţii, primiţi cu dulceaţă Cuvântul sădit în voi, cel ce poate să vă mântuiască sufletele.
22 Fiţi dar împlinitori ai Cuvântului, şi nu numai ascultători ai lui – amăgindu-vă pe voi înşivă.
23 Că dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte’n oglindă faţa sa firească:
24 s’a privit şi s’a dus şi’ndată a uitat cum era;
25 dar cel ce se uită cu luare-aminte într’o lege desăvârşită, aceea a libertăţii, şi a rămas în ea, fiind el nu un ascultător care uită, ci un împlinitor care face, acela fericit va fi în faptele sale.
26 Dacă cineva se crede că e cucernic, dar nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, cucernicia lui e zadarnică.
27 Cucernicia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu-şi-Tatăl este aceasta: să-i cercetezi pe orfani şi pe văduve în necazul lor şi să te păzeşti pe tine nepătat din partea lumii.