10
1 Auziţi cuvântul Domnului,
pe care El l-a grăit vouă, casa lui Israel!
2 Acestea zice Domnul:
„Nu învăţaţi după căile neamurilor
şi nu vă temeţi de semnele cerului;
că ei se tem de ele, căzând cu feţele la pământ.
3 Că zadarnice sunt deprinderile neamurilor:
lemn tăiat din pădure,
lucru de dulgher, sau chip turnat,
4 înfrumuseţat cu argint şi aur;
le întăresc din ciocane şi cuie
şi le aşază bine, ca să nu mişte.
5 Argint bătut, ele nu-s în stare să umble;
de vor fi ridicate, se vor ridica, dar nu vor păşi.
Nu vă temeţi de ele: nu fac rău,
dar nici bine nu este ’ntru ele”.
6 Nimic nu este asemenea Ţie, Dumnezeule:
mare eşti Tu şi mare este numele Tău întru
putere.
7 Cine nu se va teme de Tine,
Împărate al neamurilor?:
că Ţie Ţi se cuvine aceasta.
Că nimeni nu-i asemenea Ţie
între toţi înţelepţii neamurilor
şi’n toate regatele lor!
8 Ei laolaltă sunt descreieraţi şi animalici;
un simplu lemn e’nvăţătura lor ce dă
Deşertăciuni;
9 foiţe de argint aduse de la Tarsis,
aur venit din Ofir,
mână de argintar, lucru de meşter,
pe toate le’mbracă’n purpură stacojie.
10 Domnul însă e Dumnezeu adevărat,
Dumnezeul cel viu şi Împăratul cel veşnic;
când El Se mânie, pământul se clatină,
neamurile nu-I pot suferi urgia.
11 Aşa să le spuneţi:
«Dumnezeii care n’au făcut cerul şi pământul
să piară de pe pământ şi de sub cerul acesta!».
12 Dumnezeu este Cel ce cu puterea Sa a făcut
pământul
Cel ce cu înţelepciunea Sa a întemeiat lumea
şi cu lucrarea minţii Sale a întins cerul,
13 şi’n cer noianuri de ape;
Cel ce ridică nori de la marginea pământului
Cel ce-a făcut fulgere aducătoare de ploaie
şi vânturile le-a scos din tainiţele lor.
14 Atunci tot omul îşi iese din fire;
argintarului îi e ruşine de idolii săi,
că tot ce-a topit el nu-i decât minciună,
că’n toate celea nu-i nici o suflare;
15 deşertăciune sunt, lucruri de luat în râs;
la vremea cercetării lor, ele vor pieri.
16 Partea lui Iacob nu e ca acestea;
fiindcă Cel ce pe toate le-a plăsmuit,
El îi este moştenire:
Domnul este numele Lui.
17 De pe-afară ţi-a adunat fiinţa,
El, Cel ce locuieşte întru cei aleşi.
18 Căci aşa zice Domnul:
Iată, cu necaz îi voi doborî pe locuitorii
acestei ţări,
aşa ca rana lor să fie vădită.
19 Vai de prăbuşirea ta! dureroasă-ţi este rana.
Iar eu am zis: Adevărat, aceasta-ţi este rana,
şi ea te ţine.
20 Locul tău de’nchinare e o dărâmătură: a pierit;
învelitorile tale sunt, toate, spintecate;
copiii mei şi turmele mele nu mai sunt;
nu mai e loc pentru locaşul meu de’nchinare,
şi nici loc pentru învelitorile mele.
21 Pentru că păstorii şi-au ieşit din minţi
şi pe Domnul nu L-au căutat,
de aceea păşunea’ntreagă n’o mai au în seamă
şi [oile] s’au risipit.
22 Zgomot se aude:
Iată, cutremur mare vine din ţara de
miazănoapte
să prefacă’n pustiu cetăţile lui Iuda
şi’n adăposturi de vrăbii.
23 Ştiu, Doamne: calea omului nu e a lui,
şi dacă omul merge, nu el şi’ndreaptă paşii.
24 Ceartă-ne, Doamne, dar cu dreaptă măsură,
şi nu cu mânie, ca să nu ne’mpuţinezi!
25 Varsă-Ţi mânia peste neamurile care nu
Te cunosc
şi peste triburile care n’au chemat numele Tău;
că ele l-au mâncat pe Iacob şi l-au mistuit
şi păşunea lui au făcut-o pustie.