1 Şi a fost că după ce Iudita şi-a încetat strigarea spre Dumnezeul lui Israel şi a pus capăt tuturor acestor cuvinte, 2 s’a ridicat de unde căzuse cu faţa la pământ, şi-a chemat slujnica şi s’a coborât în casa unde-şi petrecea zilele de odihnă şi de sărbătoare, 3 şi-a dezbrăcat sacul cu care-şi încinsese coapsele, dezbrăcându-şi, în acelaşi timp, şi hainele de văduvie, şi-a spălat trupul întreg cu apă, s’a uns cu o mirodenie scumpă, şi-a pieptănat părul şi l-a încins cu o panglică şi s’a îmbrăcat cu straiele ei de veselie cu care se împodobea pe vremea când bărbatul ei, Manase, trăia; 4 apoi s’a încălţat cu sandale, şi-a pus colierele, brăţările, inelele, cerceii şi toate podoabele şi s’a făcut nespus de frumoasă, ca să ademenească ochii tuturor bărbaţilor care ar fi privit-o. 5 Apoi i-a dat slujnicei sale un burduf cu vin şi un urcior cu untdelemn şi a umplut o desagă cu grăunţe prăjite, o turtă de smochine şi pâine de grâu curat; din toate a făcut o legătură şi i-a pus-o în spate. 6 Apoi ele s’au îndreptat spre poarta cetăţii Betulia şi i-au aflat acolo, şezând, pe Oziaş şi pe bătrânii cetăţii, Habriş şi Harmis. 7 Când aceştia au văzut-o, aşa cum era, cu faţa schimbată şi cu vestmintele asemenea, au rămas uimiţi de frumuseţea ei şi i-au zis:

8 „Domnul, Dumnezeul părinţilor noştri,
să-ţi dea să afli bunăvoinţă
şi să plineşti ceea ce ţi-ai pus în gând
spre slava fiilor lui Israel
şi înălţarea Ierusalimului!”

9 Ea I s’a închinat lui Dumnezeu şi le-a zis: „Daţi poruncă să mi se deschidă poarta cetăţii, iar eu voi ieşi ca să duc la îndeplinire ceea ce aţi grăit cu mine”. Iar ei le-au poruncit tinerilor paznici să-l deschidă, aşa cum ceruse ea. 10 Ei au făcut aşa, iar Iudita a ieşit, ea şi slujnica ei; iar oamenii cetăţii au urmărit-o cu privirea până ce ea a coborât muntele, până ce a străbătut valea şi s’a topit în zare.

11 Cum ea mergea pe vale drept înainte, întâia strajă a Asirienilor i-a aţinut calea; 12 ei au oprit-o şi au întrebat-o: „Cine eşti, de unde vii şi unde te duci?” Iar ea a spus: „Sunt o fiică a Evreilor şi fug de la ei, fiindcă ei vă vor fi daţi vouă ca hrană; 13 şi mă duc la Olofern, căpetenia oştirii voastre, ca să-l dau o seamă de ştiri adevărate şi să-l arăt un drum pe care să apuce şi să cucerească muntele întreg, fără ca dintre oamenii lui să piară măcar un trup sau o suflare de viaţă”. 14 Când oamenii i-au auzit cuvintele şi i-au văzut faţa, tare s’au minunat de frumuseţea ei şi i-au zis: 15 „Ţi-ai scăpat viaţa grăbindu-te să cobori în faţa stăpânului nostru. Şi acum, du-te la cortul său; câţiva dintre noi te vor însoţi până ce te vor preda în mâinile lui. 16 Şi când vei sta în faţa lui, să nu-ţi fie frică în inima ta, ci arată-i după cum ai spus, iar el se va purta bine cu tine”. 17 Apoi au ales dintre ei o sută de oameni care s’o însoţească, pe ea şi pe slujnica ei; şi au dus-o la cortul lui Olofern.

18 Şi toată tabăra a fost cuprinsă de freamăt, căci vestea despre sosirea ei se răspândise prin corturi; şi veneau şi făceau cercuri în preajmă-i, în timp ce ea şedea înaintea cortului lui Olofern, aşteptând să fie anunţată; 19 şi se minunau de frumuseţea ei, şi prin ea se minunau de fiii. lui Israel şi-şi spuneau unii altora: „Cine va putea dispreţui acest popor care are în el asemenea femei? Nu trebuie lăsat în viaţă nici măcar un singur om; cei ce ar rămâne ar putea să înşele pământul întreg”.

20 Străjile de corp ale lui Olofern, precum şi căpitanii lui, au ieşit afară şi au adus-o în cort. 21 Olofern se odihnea pe patul său, sub un baldachin de purpură cu aur, smaralde şi pietre scumpe. 22 Ea i-a fost anunţată, iar el a ieşit în tinda cortului, cu sfeşnice de argint mergându-i înainte. 23 Când Iudita s’a aflat în faţa lui şi a căpitanilor săi, toţi s’au minunat de frumuseţea chipului ei. Iar ea, căzând cu faţa la pământ, i s’a închinat, dar servii lui au ridicat-o.