1 Atunci profetul Ilie, Tesviteanul din Tesva Galaadului, a zis către Ahab: „Viu este Domnul, Dumnezeul puterilor, Dumnezeul lui Israel, în faţa Căruia stau eu: În aceşti ani nu va fi nici rouă şi nici ploaie decât numai când voi zice eu”.

2 Şi a fost cuvântul Domnului către Ilie: 3 „Du-te de aici, îndreaptă-te spre răsărit şi ascunde-te la pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. 4 Apă vei bea din acel pârâu, iar eu le voi porunci corbilor să te hrănească acolo”. 5 Iar Ilie a făcut după cuvântul Domnului şi s’a aşezat la pârâul Cherit, în faţa Iordanului. 6 Corbii îi aduceau pâine dimineaţa şi carne seara, iar apă bea din pârâu.

7 Şi a fost că, după o vreme, pârâul a secat, nefiind ploaie pe pământ. 8 Atunci a fost cuvântul Domnului către Ilie, zicând: 9 „Ridică-te şi du-te la Sarepta Sidonului; iată, eu i-am poruncit unei femei văduve să te hrănească”. 10 Iar el s’a ridicat şi s’a dus la Sarepta şi a ajuns la poarta cetăţii; şi, iată, acolo era o femeie văduvă adunând vreascuri; iar Ilie a chemat-o şi i-a zis: „Adu-mi oleacă de apă într’un vas, ca să beau!” 11 Ea a plecat ca să-i aducă, dar Ilie a chemat-o şi i-a zis: „Adu-mi în mână şi o bucată de pâine!” 12 Dar femeia i-a zis: „Viu este Domnul, Dumnezeul tău, că nu am nici o azimă, ci doar o mână de făină într’un vas şi puţin untdelemn într’un urcior; iată, adun câteva vreascuri şi mă duc să o gătesc pentru mine şi pentru copiii mei şi vom mânca şi vom muri.” 13 Atunci Ilie i-a zis: „Cutează!; intră şi fă aşa cum ai zis; dar de acolo să faci mai întâi pentru mine o azimă mică şi să mi-o aduci; iar pentru tine şi copiii tăi vei face la urmă.

14 Căci aşa grăieşte Domnul:
Făina din vas nu va scădea
şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina
până în ziua când Domnul
va da ploaie pe pământ”.

15 Iar femeia s’a dus şi a făcut întocmai; şi au mâncat, ea, el şi copiii ei; 16 şi făina din vas nu a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s’a împuţinat, după cuvântul pe care Domnul îl grăise prin gura lui Ilie.

17 Şi a fost că după aceea s’a îmbolnăvit fiul femeii, stăpâna casei; iar boala lui a fost atât de grea, încât n’a mai rămas în el nici o suflare. 18 Atunci ea a zis către Ilie: „Ce-ai avut cu mine, omul lui Dumnezeu? ai venit la mine să-mi pomeneşti păcatele şi să-mi omori fiul?” 19 Iar Ilie i-a zis femeii: „Dă-mi-l pe fiul tău!” Şi i l-a luat de la sân şi l-a urcat în odaia în care locuia el şi l-a întins pe pat. 20 Şi a strigat Ilie şi a zis: „O, Doamne, Tu, martorul femeii la care locuiesc, Tu i-ai făcut rău omorându-i fiul!” 21 Şi a suflat de trei ori asupra copilului şi L-a chemat pe Domnul, zicând: „O, Doamne, Dumnezeul meu, sufletul acestui copil să se întoarcă în el!” 22 Şi aşa s’a făcut, şi copilul a dat glas; 23 iar el l-a coborât în casă din odaia de deasupra şi i l-a dat mamei sale. Şi a zis Ilie: „Vezi, fiul tău trăieşte”. 24 Iar femeia a zis către Ilie: „Iată, acum ştiu că eşti un om al lui Dumnezeu şi că adevărat este în gura ta cuvântul Domnului”.