3
1 Solomon a devenit ginerele lui Faraon, regele Egiptului; el a luat-o pe fiica lui Faraon şi a adus-o în cetatea lui David până ce va isprăvi de zidit propria ei casă, dar mai întâi casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimului.
2 Poporul însă ardea tămâie pe înălţimi, deoarece până la acea vreme încă nu i se zidise casă numelui Domnului.
3 Solomon Îl iubea pe Domnul, urmând poruncilor lui David, părintele său, numai că el aducea jertfe şi ardea tămâie pe înălţimi.
4 El s’a ridicat şi a mers la Gabaon să aducă jertfă acolo, deoarece acesta era locul cel mai înalt şi mai larg; pe jertfelnicul din Gabaon a adus Solomon o mie de arderi-de-tot.
5 Iar Domnul i s’a arătat lui Solomon în vremea nopţii. Şi a zis Domnul către Solomon: „Cere ceva pentru tine!”
6 Iar Solomon a zis: „Tu ai făcut multă milă cu robul Tău, David, părintele meu, după cum a umblat el în faţa Ta întru adevăr şi întru dreptate şi cu inimă cinstită; iar Tu i-ai păstrat această mare milă, de l-ai aşezat pe fiul său pe tronul său, aşa cum este astăzi.
7 Şi acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu l-ai rânduit pe robul Tău în locul lui David, părintele meu; eu însă sunt un copilandru şi nu ştiu dacă s’o iau încolo sau încoace.
8 Dar robul Tău se află în mijlocul poporului Tău, pe care Tu l-ai ales, un popor mare, a cărui mulţime nu se poate număra.
9 Aşadar, dă-i robului Tău inimă să-l asculte şi să-l judece întru dreptate pe poporul Tău, ca să priceapă el cumpăna dintre bine şi rău; căci cine va fi în stare să-l judece pe acest mare popor al Tău?”
10 Plăcut a fost înaintea Domnului că Solomon ceruse lucrul acesta.
11 Şi i-a zis Domnul: „Pentru că aceasta ai cerut de la Mine, şi n’ai cerut viaţă lungă şi n’ai cerut bogăţie şi n’ai cerut vieţile vrăjmaşilor tăi, ci ai cerut priceperea de a asculta judecata,
12 iată, ţi-am dat după cuvântul tău; şi, iată, ţi-am dat inimă pricepută şi înţeleaptă; înainte de tine n’a fost nimeni ca tine, şi nici după tine nu se va ridicavreunul care să-ţi semene.
13 Dar Eu ţi-am dat şi ceea ce n’ai cerut: şi bogăţie, şi slavă, aşa că nimeni între regi nu va fi asemenea ţie în toate zilele tale.
14 Şi dacă vei umbla în calea Mea, să-Mi păzeşti poruncile şi rânduielile, aşa cum a umblat David, părintele tău, atunci îţi voi înmulţi şi zilele”.
15 Şi s’a trezit Solomon; şi, iată, fusese un vis. Şi s’a sculat şi a venit la Ierusalim şi a stat în faţa jertfelnicului de dinaintea chivotului legământului Domnului, în Sion, şi a adus arderi-de-tot şi jertfe de pace; şi a făcut mare ospăţ, pentru el şi pentru toţi servii săi.
16 Atunci s’au ivit în faţa regelui două femei desfrânate şi i-au stat înainte.
17 Iar una din femei i-a zis: „Cată spre mine, domnul meu!: Eu şi femeia aceasta am locuit într’o singură casă şi în aceeaşi casă am născut.
18 Şi a fost că a treia zi după ce am născut eu, a născut şi această femeie; şi eram numai noi amândouă, iar altcineva în afară de noi două n’a fost în casă.
19 Dar pruncul acestei femei a murit noaptea, din pricină că ea a adormit peste el.
20 Iar la miezul nopţii s’a sculat şi mi-a luat pruncul din braţe – căci roaba ta dormea – şi l-a culcat la sânul ei, iar pe pruncul ei cel mort mi l-a pus mie la sân.
21 Când eu, dimineaţa, m’am sculat să-mi alăptez pruncul, el era mort; şi, iată, dimineaţa am luat seama bine la el: şi, iată, nu era fiul meu, cel pe care-l născusem”.
22 Iar cealaltă femeie a zis: „Nu, ci acela care trăieşte e fiul meu; fiul tău e cel mort…”. Aşa au vorbit ele în faţa regelui.
23 Atunci regele le-a zis: „Tu zici: «Fiul cel viu este al meu, iar cel mort este fiul tău»; iar tu zici: «Nu, ci cel viu este fiul meu, iar cel mort este fiul tău»…”.
24 Şi a zis regele: „Luaţi o sabie şi aduceţi-o la mine!” Şi au adus o sabie în faţa regelui.
25 Şi a zis regele: „Tăiaţi în două pruncul cel viu, cel care suge: jumătate din el daţi-l acestei femei, iar cealaltă jumătate daţi-o celeilalte femei!”
26 Atunci femeia al căreia era copilul cel viu a zis către rege – că-i sărise inima pentru copilul ei –: „Vai mie, doamne!, daţi-i ei pruncul, numai să nu-l omorâţi!” Dar cealaltă a zis: „Să nu fie nici al meu, nici al ei; împărţiţi-l!”
27 Atunci regele a răspuns, zicând:„Daţi pruncul cel viu femeii care a zis: «Daţi-i-l ei, numai să nu-l omorâţi!», căci aceasta este mama lui!”
28 Şi întregul Israel a auzit de această judecată pe care o judecase regele; şi s’au temut de rege, deoarece au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, ca să facă dreptate.