3
1 Eu sunt bărbatul ros de sărăcie
sub varga aspră a mâniei Lui.
2 Luându-mă, m’a dus la întuneric,
şi nu întru lumină.
3 Doar către mine Îşi întoarce mâna
de-a lungu’ntregii zile.
4 El trupul mi l-a’mbătrânit, şi pielea,
iar oasele mi le-a zdrobit.
5 Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă
şi capul mi l-a’ncins şi m’a trudit.
6 M’a pus să locuiesc în întuneric,
cum a făcut cu morţii cei din veac.
7 Zidiri a ridicat să-mi stea’mpotrivă:
nu pot ieşi, pe lanţuri îmi apasă.
8 Şi dacă strig sau mă slobod în răcnet,
El ruga mi-o astupă.
9 Cu zid de piatră-mi stăvileşte drumul,
El mi-a’ngrădit cărările.
10 Un urs îmi este El, ce stă la pândă,
un leu în ascunziş.
11 Eu am plecat, dar El m’a urmărit
şi piedică mi-a pus şi m’a trântit.
12 El arcul Şi l-a’ntins şi m’a ochit
ca pe o ţintă a săgeţii Lui.
13 Săgeţilor din tolba Lui
le-a poruncit să-mi intre în rărunchi.
14 La tot poporul meu sunt de ocară,
de cântec toată ziua.
15 De-amărăciune m’a făcut sătul
şi m’a’mbătat cu fiere.
16 El dinţii mi i-a scos cu pietre’n gură
şi cu cenuşă m’a hrănit.
17 Departe-mi duse sufletul de pace,
eu fericirea mi-am uitat-o.
18 Tot mai departe-mi este biruinţa,
nădejdea mea ce-mi vine de la
Domnul!
19 Aminte mi-am adus, în sărăcie
şi’n asuprire, de amar şi fiere.
20 În amintiri îmi voi aduce-aminte,
sufletul meu va cugeta asupră-mi.
21 La inimă pe-aceasta mi-o voi pune,
de-aceea voi răbda.
22 Nu-s părăsit de Domnul întru milă,
nici isprăvită e’ndurarea Lui;
23 în toată dimineaţa se’nnoiesc
şi mare e credincioşia Lui.
24 Îmi zice duhul: „Partea mea e Domnul,
de-aceea mi-L voi ţine’n aşteptare”.
25 Domnul e bun acelor ce-L aşteaptă
şi sufletului care-I cată urma.
26 E bine să aştepţi întru tăcere
să vină mântuirea de la Domnul.
27 E bine pentru om să poarte jug
în tinereţea lui;
28 el singur şi’n tăcere va şedea,
căci l-a purtat asupră-şi;
29 el gura şi-o atinge de ţărână:
mai poate fi nădejde;
30 obrazu-l dă acelui ce-l loveşte,
sătul e de ocară.
31 Căci Domnul nu-l va lepăda
[pe om] pe’ntotdeauna;
32 l-a umilit, dar milă Îi va fi
în marea Sa’ndurare;
33 de i-a smerit pe fiii omeneşti,
nu inima L-a’mpins.
34 Să-i umileşti, ţinându-i sub picioare,
pe toţi cei înrobiţi de pe pământ,
35 să strâmbi tu judecata unui om
’naintea feţei Celui-Preaînalt,
36 să-l osândeşti pe cel nejudecat,
nu Domnu-a zis acestea.
37 Cine-a grăit acestea, şi ele s’au făcut?
Nu Domnu-a poruncit.
38 Din gura Celui-Preaînalt
nu va ieşi ce-i rău cu ce e bun.
39 De ce s’ar plânge oare omul viu,
bărbatu’n faţă cu păcatul său?
40 Cătată ne-a fost calea, cercetată,
iar noi la Domnul ne-om întoarce.
41 Pe mâini ne-om pune inimile noastre,
spre Cel-Înalt din cer le-om înălţa.
42 Păcătuit-am, ne-am făcut păgâni,
Tu însă n’ai iertat.
43 Ne-ai cercetat cu furie, ne-ai gonit
şi ne-ai ucis, şi milă n’ai avut.
44 De rugăciune Te-ai ascuns în nor,
aşa ca eu să nu văd, şi să plec.
45 Pe noi – şi doar pe noi – ne-ai izgonit
în mijlocul popoarelor.
46 Ei, toţi vrăjmaşii noştri,
’mpotriva noastră gura şi-au deschis-o
47 şi frică grea ni s’au făcut, şi spaimă,
urcare şi cădere.
48 Din ochii mei se vor vărsa pâraie
pentru-a poporului meu fiică nimicită.
49 În lacrimi ochii mi s’au înecat;
nu voi tăcea, odihnă nu-mi va fi
50 pân’ce El, Domnu-Şi va pleca privirea
şi va vedea din cer.
51 Pe suflet ochi târzii se stafidiră
plângând pe toate fiicele cetăţii.
52 Ca pe o păsăruică m’au vânat
vrăjmaşii mei, fără pricìnă, toţi;
53 mi-au aruncat vieaţa într’o groapă
şi-o piatră-au pus deasupra;
54 pe capul meu se revărsaseră ape
şi-am zis: „De-acuma sunt pierdut!”
55 Din prea-adâncul gropii mele
eu numele Tău, Doamne, l-am chemat;
56 Tu glasul meu l-ai auzit:
la ruga mea să nu-Ţi închizi auzul;
57 spre ajutor mi Te-ai făcut aproape;
când Te-am chemat, mi-ai zis:
„Nu-ţi fie teamă!”
58 Împricinatul suflet Tu mi l-ai apărat,
o, Doamne, şi vieaţa tot Tu mi-ai
mântuit-o;
59 Tu, Doamne, tulburarea mi-ai văzut-o
şi pricina mi-ai judecat-o;
60 văzut-ai toată răzbunarea lor
şi-ale lor gânduri, toate, împotrivă-mi.
61 Ocara lor ai auzit-o
şi toate uneltirile’mpotrivă-mi,
62 cum buzele şi le ascut asupră-mi
şi toată ziua pun ceva la cale;
63 când se aşază ori când se ridică,
priveşte Tu în ochii lor!
64 Tu le vei da răsplată, Doamne,
după lucrarea mâinii lor;
65 Tu le vei da drept aşternut
truda inimii mele.
66 Întru mânie Tu îi vei goni
şi îi vei pierde, Doamne, de sub cer.