12
Şi i-a grăit Domnul lui Moise, zicând:
„Grăieşte-le fiilor lui Israel şi spune-le:
– Dacă o femeie va zămisli şi va naşte băiat, necurată va fi timp de şapte zile; necurată va fi aşa cum este’n zilele necazului ei.
În ziua a opta, pruncul va fi tăiat-împrejur, iar ea va mai şedea treizeci şi trei de zile spre a se curăţi de sângele ei cel necurat; de nimic sfânt să nu se atingă şi’n locaşul cel sfânt să nu meargă până ce i se vor împlini zilele curăţirii.
Iar dacă va naşte fată, necurată va fi timp de două săptămâni, aşa cum este’n zilele necazului ei; apoi va mai şedea timp de şaizeci şi şase de zile spre a se curăţi de sângele ei cel necurat.
După ce se vor împlini zilele curăţirii ei, pentru fiu sau pentru fiică, va aduce preotului, la intrarea cortului mărturiei, un miel de un an ca ardere-de-tot şi un pui de porumbel sau o turturea ca jertfă pentru păcat, iar preotul le va aduce ca jertfă înaintea Domnului şi se va ruga pentru ea şi astfel o va curăţi de curgerea sângelui ei. Aceasta e rânduiala pentru cea care a născut băiat sau fată. Iar de nu-i va da mâna să aducă un miel, va lua două turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru ardere-de-tot şi altul jertfă pentru păcat, şi se va ruga pentru ea preotul, şi curată va fi”.