1 Nicanor, prinzând de veste că Iuda şi oamenii lui se aflau în ţinuturile Samariei, s’a hotărât să-i lovească, fără nici o frică, în ziua de odihnă. 2 Dar, cum Iudeii care-l urmau de silă ziceau: „Nu-i omorî într’un chip atât de sălbatic şi barbar, ci dă-i cinstire acelei zile pe care Cel ce vede totul a cinstit-o mai înainte, sfinţind-o”, 3 acest de-trei-ori-nemernic a întrebat dacă în cer se află un Stăpân care a poruncit să se ţină ziua a şaptea. 4 Şi dacă aceia au spus: „Însuşi Domnul-Cel-Viu, Stăpânul cerului, El este Cel ce a poruncit ca ziua a şaptea să fie sărbătorită”, 5 celălalt a răspuns: „Ei bine, eu, stăpân peste pământ, eu sunt cel ce porunceşte să se pună mâna pe arme şi să se plinească slujba regelui”. Cu toate acestea, el n’a ajuns să-şi plinească planul său nelegiuit. 6 În timp ce Nicanor, cu o nemaipomenită trufie, hotărâse să înalţe un trofeu obştesc cu tot ceea ce va fi fost luat ca pradă de la Iuda şi ai săi, 7 Macabeul nu contenea să fie încrezător şi îşi păstra întreaga nădejde că va dobândi sprijinul Domnului. 8 Şi-i îndemna pe ai săi să nu se sperie de apropierea păgânilor, ci să aibă mereu în minte ajutoarele care mai înainte le veniseră din cer, iar acum să se bizuie pe biruinţa ce le va veni din partea Atotputernicului. 9 încurajându-i prin Lege şi profeţi şi, pe deasupra, amintindu-le de luptele pe care le duseseră la bun sfârşit, el îi făcea încă şi mai dornici de luptă. 10 Stârnindu-le astfel curajul, îşi rostea poruncile, totodată arătând că păgânii erau lipsiţi de cuvânt şi-şi călcaseră jurămintele. 11 După ce l-a înarmat pe fiecare, nu atât cu încrederea pe care o dau scuturile şi lăncile, ci mai mult cu tăria lăuntrică pe care o dau bunele cuvinte, le-a mai povestit un vis vrednic de crezare, un fel de vedenie, care i-a bucurat pe toţi. 12 Iată ce văzuse: Onia, fost cândva mare preot, om încuviinţat şi bun, iscusit la cuvânt şi, încă din copilărie, închinat faptelor virtuoase, se ruga, cu mâinile întinse, pentru întreaga obşte iudaică; 13 apoi, în acelaşi fel, s’a ivit un om deosebit prin părul său alb şi prin strălucire, îmbrăcat în uimitoare şi minunată slavă. 14 Şi, răspunzând, Onia a zis: „Acesta este prietenul fraţilor săi, care se roagă mult pentru popor şi pentru Sfânta Cetate, Ieremia, profetul lui Dumnezeu”; 15 apoi Ieremia, întinzând mâna dreaptă, i-a dat lui Iuda o sabie de aur şi, dându-i-o, a rostit aceste cuvinte: 16 Ia această sabie sfântă; e un dar al lui Dumnezeu; cu ea îi vei face bucăţi pe duşmani”. 17 Reînvigoraţi de aceste cuvinte ale lui Iuda, tare frumoase, menite să împingă spre vitejie şi să îmbărbăteze inimile tinerilor, au hotărât să nu-şi aşeze tabăra, ci de năprasnă să se repeadă în faţă, deznodământul fiind acela de a se arunca în luptă cu toată bărbăţia de care erau în stare, gândindu-se la primejdia care ameninţa cetatea, lucrurile sfinte şi templul. 18 Căci teama pe care o aveau pentru femeile şi copiii lor, ca şi pentru fraţii şi rudele lor, era pentru ei o grijă de mâna a doua; cea mai mare şi cea dintâi teamă era pentru templul cel sfinţit. 19 Cât despre cei pe care-i lăsaseră în cetate, neliniştea acestora nu era mică, tulburaţi cum erau de acest război în plină câmpie. 20 În timp ce toţi aşteptau hotărârea următoare, şi’n timp ce duşmanii, adunaţi la un loc, se rânduiseră în linie de bătaie, elefanţii fiind aşezaţi în loc potrivit, iar călăreţii, în cele două aripi, 21 Macabeul, văzând în faţa lui aceste mulţimi, felurimea armelor, înfăţişarea sălbatică a elefanţilor, şi-a întins mâinile spre cer şi L-a chemat pe Domnul Care face minuni, ştiind bine că El le dă celor vrednici biruinţa nu prin mijlocirea armelor – nu, nicidecum! –, ci pe temeiul a ceea ce El a hotărât. 22 Si, rugându-se, a zis aşa: „Stăpâne, Tu l-ai trimis pe îngerul Tău în vremea lui Iezechia, regele Iudeii, şi el a nimicit ca la o sută optzeci şi cinci de mii din oastea lui Senaherib; 23 Stăpâne al cerului, trimite şi acum înaintea noastră un înger bun, care să semene groaza şi cutremurul, 24 în aşa fel încât, prin măreţia braţului Tău, loviţi să fie de spaimă cei ce năvălesc cu blasfemii împotriva poporului Tău celui sfânt!” Şi aşa a încheiat. 25 În acest timp, Nicanor şi oamenii lui înaintau cu trâmbiţe şi cântece voioase; 26 dar Iuda şi oamenii săi veneau în mâinile duşmanilor cu chemări şi rugăciuni. 27 Bătându-se cu braţele şi rugându-L din inimă pe Dumnezeu, au doborât nu mai puţin de treizeci şi cinci de mii de oameni, mult veselindu-se de această lucrare a lui Dumnezeu. 28 Lucrul isprăvit, în timp ce se întorceau plini de bucurie, l-au recunoscut pe Nicanor, căzut cu armură cu tot. 29 Printre strigăte şi vuiete îl binecuvântau pe Stăpân în limba părinţilor lor. 30 După aceea, cel care pe de-a’ntregul, cu trup şi suflet, se luptase în linia întâi pentru concetăţenii săi, cel care, încă din tinereţe, îşi păstrase iubirea pentru cei din neamul său, a poruncit ca lui Nicanor să i se taie capul, precum şi mâna pân’la umăr, şi să fie aduse la Ierusalim. 31 Odată sosit acolo, i-a chemat pe cei din neamul său, pe preoţi i-a aşezat în faţa jertfelnicului şi a trimis să-i caute pe cei din Cetăţuie. 32 Le-a arătat capul netrebnicului Nicanor, precum şi mâna pe care acest blasfemiator o ridicase cu obrăznicie împotriva sfintei case a Celui-Atotputernic; 33 apoi, tăind limba necredinciosului Nicanor, a poruncit ca, în bucăţele, să fie dată păsărilor, iar răsplata nebuniei lui să fie spânzurată în faţa templului. 34 Şi toţi, cătând spre cer, L-au binecuvântat pe Domnul Cel ce Se arătase, zicând: „Binecuvântat fie Cel ce Şi-a păzit Locul neîntinat!” 35 Capul lui Nicanor l-a atârnat de zidul Cetăţuii, ca semn aievea, la vedere pentru toţi, al ajutorului Domnului. 36 Si toţi au hotărât, prin vot obştesc, ca ziua aceasta să nu fie lăsată să treacă fără nici o amintire, ci să fie prăznuită în cea de a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, numită în aramaică Adar, ajunul zilei zise a lui Mardoheu. 37 Aşa s’au desfăşurat întâmplările privitoare la Nicanor; şi pentru că, de atunci, Cetatea a rămas în stăpânirea Evreilor, aici îmi voi opri şi eu povestirea. 38 Dacă alcătuirea ei e bună, izbutită, asta am vrut şi eu; dacă e slabă sau mijlocie, asta-i tot ce-am putut eu face. 39 Căci, aşa cum e dăunător să bei numai vin-vin sau numai apă-apă, pe când vinul amestecat cu apă e plăcut şi te desfată, tot astfel şi o bună întocmire a povestirii încântă urechile celor ce citesc. Aşadar, aici va fi sfârşitul.