21
Precum dezlănţuirea apei, aşa e inima regelui în mâna lui Dumnezeu:
oriîncotro vrea s’o ducă, într’acolo o porneşte.
Fiecare om îşi pare sieşi drept,
dar Domnul este Cel ce îndreaptă inimile.
A face ce e drept şi a vorbi adevăr Îi sunt mai plăcute lui Dumnezeu
decât sângele jertfelor.
Omul mărinimos e cutezător împotriva ocării,
dar făclia necredincioşilor e păcat.
Planurile omului sârguitor aduc întotdeauna câştig,
dar leneşul e’ntotdeauna în lipsă.
Cel ce agoniseşte comori prin limbă mincinoasă
după deşertăciuni umblă şi’n laţurile morţii se duce.
Nimicirea va locui împreună cu cei necredincioşi,
fiindcă nu vor să facă ce e drept.
Celor îndărătnici, căi îndărătnice le trimite Dumnezeu,
căci curate şi drepte sunt lucrurile Lui.
Mai bine e să locuieşti într’un ungher sub cerul liber
decât în [odăi] văruite cu nedreptate şi’n casă de obşte.
10 Sufletul necredinciosului pofteşte răul,
el nu va fi miluit de nici un om.
11 Când omul neastâmpărat e pedepsit, cel simplu devine mai isteţ,
iar înţeleptul priceput va dobândi cunoaştere.
12 Omul drept pricepe inimile necredincioşilor
şi-i dispreţuieşte pe cei necredincioşi pentru răutatea lor.
13 Cel ce-şi astupă urechile ca să nu-l audă pe cel în neputinţă
va ajunge şi el să strige fără ca cineva să-l audă.
14 Darul făcut într’ascuns potoleşte mânia,
dar omul care nu dă deloc, acela stârneşte urgii.
15 A face judecată e bucuria celui drept,
dar în ochii răufăcătorilor chiar şi sfântul e necurat!
16 Omul care se rătăceşte din calea dreptăţii
se va odihni în adunarea umbrelor.
17 Omul neisprăvit iubeşte veselia,
vinul prietenos şi uleiul îmbelşugat;
18 cât despre nelegiuit, el e spurcăciunea celui drept.
19 Mai bine e să locuieşti în pustie
decât cu o femeie certăreaţă şi limbută şi amarnică.
20 Dorită comoară se odihneşte în gura înţeleptului,
dar cei fără minte o înghit.
21 Calea dreptăţii şi milosteniei va afla viaţă şi mărire.
22 Înţeleptul ia cu asalt cetăţi întărite
şi dărâmă întăritura în care necredincioşii s’au încrezut.
23 Cel ce-şi păzeşte gura şi limba
îşi păzeşte sufletul de necaz.
24 Un om îndrăzneţ şi încrezut şi obraznic se cheamă ciumă,
iar cel ce ţine minte răul e un nelegiuit.
25 Poftele îl omoară pe cel trândav,
căci mâinile lui nu se hotărăsc să facă ceva.
26 Necredinciosul doreşte zilnic pofte rele,
iar dreptul miluieşte fără scumpătate şi se’ndură.
27 Jertfele necredincioşilor urâciune Îi sunt Domnului,
pentru că ei le aduc în chip nelegiuit.
28 Martorul mincinos va pieri,
dar omul ascultător ia seama la ce grăieşte.
29 Omul necredincios cu neruşinare îţi iese’nainte,
dar dreptul îşi cunoaşte el însuşi căile.
30 Împotriva necredinciosului nu există înţelepciune,
nici curaj şi nici sfat.
31 Calul e pregătit pentru ziua războiului,
dar ajutorul e de la Domnul.