120
Ridicat-am ochii mei la munţi,
de unde-mi va veni mie ajutorul.
Ajutorul meu vine de la Domnul,
Cel ce a făcut cerul şi pământul.
Nu-ţi va da piciorul spre tremur,
nici va dormita Cel ce te păzeşte.
Iată, nu va dormita şi nici nu va dormi
Cel care-l păzeşte pe Israel.
Domnul te va păzi,
Domnul îţi este acoperământ de-a dreapta ta.
Ziua soarele nu te va arde,
nici luna noaptea.
Domnul te va păzi de tot răul,
Domnul îţi va păzi sufletul.
Domnul îţi va păzi intrarea şi ieşirea
de acum şi până’n veac.