143
1 Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul meu,
Cel ce-mi învaţă mâinile pentru luptă
şi degetele pentru război.
2 El e Mila mea şi Scăparea mea,
Ocrotitorul meu şi Izbăvitorul meu,
Apărătorul meu; în El am nădăjduit,
în El, Cel ce pe poporul meu sub mine îl supune.
3 Doamne, ce este omul, că i Te-ai făcut cunoscut?
sau fiul omului, că-l iei în seamă?
4 Omul cu deşertăciunea se aseamănă,
zilele lui ca umbra trec.
5 Doamne, apleacă cerurile şi Te pogoară;
atinge-Te de munţi, şi ei vor fumega.
6 Cu fulger fulgeră-i şi risipeşte-i!
Săgeţile Tale trimite-le, şi-i vei tulbura.
7 Dintru înălţime trimite-Ţi mâna,
scoate-mă şi izbăveşte-mă din ape multe,
din mâna fiilor străinilor,
8 a căror gură deşertăciune a grăit
şi a căror dreaptă e dreapta nedreptăţii.
9 Dumnezeule, cântare nouă Îţi voi cânta,
în psaltire cu zece strune Îţi voi cânta, Ţie,
10 Celui ce regilor le dai mântuire,
Celui ce pe David, robul Tău, îl mântuieşti de sabie rea.
11 Izbăveşte-mă şi mă scoate din mâna fiilor străinilor,
a căror gură deşertăciune a grăit
şi a căror dreaptă e dreapta nedreptăţii,
12 ai căror fii sunt ca nişte mlădiţe
adânc răsădite în propria lor tinereţe,
ale căror fiice sunt înfrumuseţate,
împodobite precum un chip în templu.
13 Cămările lor sunt pline,
vărsându-se din una în alta;
oile lor, cu mulţi miei, umplu porţile când ies,
14 boii lor sunt graşi,
gard căzut nu se află, nici vreo scurgere,
nici vreo strigare în uliţele lor.
15 Ei l-au fericit pe poporul care o duce astfel;
dar fericit e poporul al cărui Dumnezeu e Domnul.