29
Înălţa-Te-voi, Doamne, că Tu m’ai ridicat
şi n’ai făcut din mine veselia vrăjmaşilor mei.
Doamne, Dumnezeul meu, strigat-am către Tine
şi Tu m’ai vindecat.
Doamne, Tu mi-ai scos sufletul din iad,
Tu m’ai smuls dintre cei ce se pogoară în groapă.
Cântaţi-I Domnului voi, cei cuvioşi ai Lui,
şi mărturisiţi pomenirea sfinţeniei Lui;
că urgie este’n mânia Lui,
dar viaţă în vrerea Lui:
seara-i sălaş de plângere,
iar dimineaţa, de bucurie.
Zis-am eu întru îmbelşugarea mea:
„În veac nu mă voi clinti!”
Întru voia Ta, Doamne, dat-ai frumuseţii mele putere,
dar dacă Tu Ţi-ai întors faţa, eu m’am tulburat.
Către Tine, Doamne, voi striga
şi către Dumnezeul meu mă voi ruga:
„Ce folos ai Tu de sângele meu,
că mă cobor în stricăciune?
Oare ţărâna se va mărturisi Ţie?
sau ea va vesti adevărul Tău?”
10 Auzit-a Domnul şi m’a miluit,
Domnul a fost ajutorul meu.
11 Plânsul mi l-ai întors întru bucurie,
sacul mi l-ai rupt şi cu veselie m’ai încins,
12 pentru ca slava mea să-Ţi cânte fără să-mi pară rău;
Doamne, Dumnezeul meu, în veac Te voi lăuda!