31
Fericiţi cei cărora li s’au trecut cu vederea fărădelegile
şi ale căror păcate li s’au acoperit.
Fericit e omul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul
şi’n gura căruia nu este vicleşug.
Fiindcă eu am tăcut, oasele mi-au îmbătrânit
în strigătul meu de toată ziua.
Că mâna Ta s’a îngreuiat asupră-mi ziua şi noaptea,
întorsu-m’am în suferinţă când ghimpele mă împungea.
Păcatul mi l-am cunoscut,
farădelegea nu mi-am acoperit-o.
Zis-am: „Împotriva mea îmi voi mărturisi Domnului fărădelegea”,
iar Tu mi-ai trecut cu vederea nelegiuirea inimii.
Pentru aceasta se va ruga la Tine tot cuviosul la vreme potrivită,
şi chiar în potop de ape multe, ele de el nu se vor apropia.
Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde;
Tu, bucuria mea, izbăveşte-mă de cei ce m’au împresurat!
– Eu te voi învăţa şi te voi cârmui pe calea aceasta pe care vei merge,
ochii Mei asupra ta se vor întări:
Nu fi ca un cal sau ca un catâr lipsit de pricepere,
ale căror fălci tu le vei strânge’n frâu şi’n zăbală,
ca ei să nu se apropie de tine.
10 Multe sunt durerile păcătosului,
dar mila îl va înconjura pe cel ce nădăjduieşte în Domnul.
11 Bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă, drepţilor,
lăudaţi-vă, toţi cei drepţi la inimă!