59
1 Dumnezeule, Tu ne-ai lepădat şi ne-ai doborât,
Tu Te-ai mâniat şi Tu ai avut milă de noi.
2 Tu ai cutremurat pământul şi l-ai răvăşit.
3 Lucruri aspre ai arătat poporului Tău,
cu vinul umilinţei ne-ai adăpat.
4 Celor ce se tem de Tine datu-le-ai un semn,
ca să poată fugi din faţa arcului,
5 pentru ca cei iubiţi ai Tăi să fie izbăviţi;
mântuieşte Tu cu dreapta Ta şi auzi-mă!
6 Dumnezeu a grăit în locul Său cel sfânt:
„Bucura-Mă-voi şi voi împărţi Sichemul,
iar valea Sucot o voi măsura;
7 al Meu este Galaadul, al Meu este Manase,
iar Efraim este coiful Meu;
Iuda e regele Meu,
8 Moab, iezerul nădejdilor Mele!;
spre Idumeea Îmi voi întinde sandala,
străinii Mie Mi s’au supus”.
9 Cine mă va duce la cetatea’ntărită?
cine mă va călăuzi până la Idumeea?
10 Oare nu Tu, Dumnezeule, Cel ce Te-ai lepădat de noi?
oare nu Tu vei ieşi, Dumnezeule, cu oştile noastre?
11 Dă-ne ajutor să ieşim din necaz,
că deşertăciune este mântuirea de la om.
12 Întru Dumnezeu vom face noi fapte viteze,
El îi va nimici pe cei ce ne supără.