89
1 Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam.
2 Mai înainte de a se fi făcut munţii
şi de a se fi plăsmuit pământul şi lumea lui,
din veşnicie până’n veşnicie Tu eşti.
3 Să nu-l întorci îndărăt pe om în umilinţă,
Tu, Cel ce ai zis: „Întoarceţi-vă, fii ai oamenilor!”
4 Că o mie de ani în ochii Tăi, Doamne,
sunt ca ziua de ieri care a trecut
şi cât o strajă în noapte.
5 Anii lor vor fi ca o nimica;
el se va trece ca iarba dimineaţa,
6 dimineaţa va înflori şi se va trece,
în seară va cădea, se va ofili şi se va usca.
7 Că’ntru urgia Ta ne-am istovit
şi’ntru mânia Ta ne-am tulburat.
8 Pus-ai fărădelegile noastre înaintea Ta,
veleatul nostru în lumina feţei Tale.
9 Că zilele noastre toate s’au istovit,
întru mânia Ta ne-am istovit,
anii noştri ca un păianjen şi-au depănat povestea.
10 Zilele anilor noştri, în durata lor, sunt şaptezeci de ani,
iar de vor fi’n putere, optzeci de ani;
iar ce e mai mult decât aceştia, trudă şi durere.
Că liniştire s’a aşternut peste noi şi ne vom domoli.
11 Cine cunoaşte puterea urgiei Tale,
şi’n afara fricii de Tine cine-Ţi va măsura mânia?
12 Aşa că fă-mi mie cunoscută dreapta Ta,
şi celor ce’n inima lor şi-au cercat înţelepciunea.
13 Întoarce-Te, Doamne; până când?…
şi mângâie-i pe robii Tăi!
14 Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta
şi ne-am bucurat şi ne-am veselit
în toate zilele noastre;
15 să ne veselim pentru zilele în care ne-ai smerit,
pentru anii în care-am văzut rele.
16 Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale
şi călăuzeşte-i pe fiii lor;
17 şi fie peste noi strălucirea Domnului Dumnezeului nostru
şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează.