27
1 Iotam avea douăzeci şi cinci de ani când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de şaisprezece ani. Pe mama sa o chema Ieruşa şi era fiica lui Ţadoc.
2 El a făcut ceea ce e drept în ochii Domnului, aşa cum făcuse şi Ozia, tatăl său, numai că el nu a intrat în locaşul Domnului, iar poporul continua să-şi strice purtările.
3 El a zidit poarta cea înaltă a templului Domnului şi a făcut multe adaosuri la zidul Ofel;
4 în muntele lui Iuda a zidit cetăţi, iar în păduri a ridicat locuinţe şi turnuri.
5 El s’a luptat cu regele fiilor lui Amon şi l-a biruit; fiii lui Amon îi dădeau anual câte o sută de talanţi de argint şi câte zece mii de măsuri de grâu şi zece mii de măsuri de orz; pe acestea i le aducea regele fiilor lui Amon în fiecare an: în primul an şi în al doilea şi în al treilea.
6 Iotam a devenit puternic fiindcă el şi-a îndreptat căile în faţa Domnului, Dumnezeului său.
7 Celelalte întâmplări ale lui Iotam, războiul şi faptele lui, iată că ele sunt scrise în Cartea Regilor lui Iuda şi ai lui Israel.
8 Douăzeci şi cinci de ani avea când a început să domnească; şi a domnit în Ierusalim vreme de şaisprezece ani.
9 Şi a adormit Iotam împreună cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David; iar în locul lui a domnit Ahaz, fiul său.