1 Spun adevărul în Hristos, nu mint – împreună cu mine mărturiseşte conştiinţa mea întru Duhul Sfânt – 2 că mare-mi este întristarea şi necurmată durerea inimii; 3 căci aş fi dorit ca eu însumi să fiu anatema de la Hristos, de dragul fraţilor mei cei de un neam cu mine după trup, 4 care sunt Israeliţi, ale cărora sunt înfierea şi slava şi legămintele şi darea legii şi închinarea şi făgăduinţele; 5 ai cărora sunt părinţii şi din care, după trup, e Hristos, Cel ce peste toate este Dumnezeu binecuvântat în veci. Amin!

6 Dar, negreşit, nu că ar fi căzut din putere cuvântul lui Dumnezeu; că nu toţi cei din Israel sunt Israel, 7 nici pentru că sunt urmaşii lui Avraam sunt toţi fii, ci numai cei din Isaac – a zis – se vor numi urmaşii tăi. 8 Aceasta’nseamnă: nu copiii trupului sunt copii ai lui Dumnezeu, ci urmaşi sunt socotiţi copiii făgăduinţei; 9 căci al făgăduinţei este cuvântul acesta: La vremea aceasta voi veni şi Sarra va avea un fiu. 10 Dar nu numai atât, ci şi Rebeca, atunci când a zămislit copii de la unul singur, adică de la Isaac, părintele nostru, 11 şi înainte de a fi fost ei născuţi, şi înainte de a fi făcut ei ceva bun sau rău – pentru ca planul lui Dumnezeu cel potrivit alegerii să rămână’n picioare, nu din fapte, ci de la Cel ce cheamă – 12 i s’a zis ei că cel mai mare îi va sluji celui mai mic. 13 Aşa cum este scris: Pe Iacob l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.

14 Ce vom zice dar: nu cumva la Dumnezeu există nedreptate? Doamne fereşte! 15 Căci El îi spune lui Moise: Voi milui pe cel de care-Mi va fi milă şi Mă voi îndura de cel ce-Mi este de’ndurare.

16 Prin urmare, nu este nici de la cel ce vrea, nici de la cel ce aleargă, ci de la Dumnezeu Cel ce miluieşte. 17 Căci Scriptura îi zice lui Faraon: Chiar pentru aceasta te-am ridicat, ca’n tine să-Mi arăt puterea şi ca numele Meu să se vestească’n tot pământul. 18 Prin urmare, Dumnezeu miluieşte pe cine vrea El şi împietreşte pe cine vrea El.

19 Atunci, îmi veţi zice: De ce-l mai scoate pe cineva vinovat? Căci vrerii Lui cine-a putut să-i stea’mpotrivă?… 20 Dar, omule, cine eşti tu, cel ce-I răspunzi lui Dumnezeu împotrivă? Oare plăsmuirea-i va spune plăsmuitorului: De ce m’ai făcut aşa? 21 Nu are olarul putere peste lut, ca din aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste şi un altul de necinste? 22 Şi ce dacă Dumnezeu, vrând să-Şi arate mânia şi să-Şi facă puterea cunoscută, cu multă răbdare a răbdat vase ale mâniei, menite spre pieire, 23 dar pentru a arăta bogăţia slavei Sale către vase ale milei, pe care mai dinainte le-a gătit spre mărire?; 24 adică pe noi, cei pe care ne-a şi chemat, nu numai dintre Iudei, ci şi dintre păgâni, 25 aşa cum şi zice la Osea: Chema-voi popor al Meu pe cel care nu era poporul Meu şi iubită pe cea care nu era iubită. 26 Şi va fi că’n chiar locul unde li s’a zis: Nu voi sunteţi poporul Meu!, acolo ei se vor chema fii ai Dumnezeului Celui-Viu. 27 Iar Isaia strigă cu privire la Israel: Chiar dacă numărul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul mării, doar rămăşiţa se va mântui; 28 căci pe deplin şi repede-Şi va plini Domnul cuvântul pe pământ. 29 Şi cum a prezis Isaia: Dacă Domnul Atotţiitorul nu ne-ar fi lăsat urmaşi, am fi ajuns ca Sodoma şi ne-am fi asemănat cu Gomora.

30 Aşadar, ce vom zice?: Că păgânii care nu căutau dreptatea au dobândit dreptatea, însă dreptatea din credinţă; 31 dar Israel, urmând legea dreptăţii, n’a ajuns la lege. 32 De ce? Pentru că nu din credinţă o căutau, ci ca din faptele legii; şi s’au împiedicat de piatra’mpiedicării, 33 precum este scris: Iată, pun în Sion piatră de’mpiedicare şi stâncă de poticnire; şi tot cel ce se va încrede’n Ea nu va fi ruşinat.