38
1 Doctorului, pentru slujba lui, dă-i cinstirea ce i se cuvine,
căci, şi pe el, Domnul l-a făcut.
2 Că de la Cel-Preaînalt vine tămăduirea
şi [doctorul] de la rege va primi dar.
3 Ştiinţa doctorului îi înalţă fruntea;
în faţa celor mari se bucură de cinste.
4 Domnul este Cel ce din pământ a făcut leacurile,
iar omul înţelept nu le dispreţuieşte.
5 Oare nu printr’un lemn s’a îndulcit apa,
pentru ca prin aceasta să I se cunoască puterea?
6 Tot El este Cel ce le-a dat oamenilor ştiinţa,
ca să fie El slăvit în minunile Sale.
7 Prin ele [doctorul] îngrijeşte şi curmă suferinţa,
prin ele farmacistul îşi face amestecurile.
8 În acest fel, lucrările Lui nu rămân la mijlocul drumului
şi de la El vine pacea pe faţa pământului.
9 Fiule, dacă eşti bolnav, n’o lua în uşor,
ci roagă-te Domnului, iar Domnul te va vindeca.
10 Îndepărtează greşala, păzeşte-ţi mâinile curate
şi de tot păcatul curăţeşte-ţi inima.
11 Adu jertfă de tămâie binemirositoare
şi, drept jertfă de pomenire, făinuţă de grâu
şi prinoase mărinimoase, după puterea ta;
12 apoi fă-i loc doctorului, căci Domnul l-a făcut,
şi nu-l îndepărta, fiindcă ai nevoie de el.
13 Sunt împrejurări când izbânda se află’n mâinile lui,
14 căci şi el I se va ruga Domnului
ca prin el Acesta să-ţi dea uşurare
şi vindecare, ca să scapi cu viaţă.
15 Cel ce păcătuieşte împotriva Celui ce l-a făcut,
acela să cadă în mâinile doctorului!
16 Fiule, varsă lacrimi pentru cel mort
şi, ca un om copleşit de durere, începe-ţi plângerea,
înveleşte-i trupul aşa cum e datina
şi nu-i trece cu vederea punerea în mormânt.
17 Plângi cu amar, jeleşte-te
şi ţine-ţi mâhnirea după cuviinţă,
o zi sau două – ca să nu-ţi atragi clevetire –,
apoi alină-ţi întristarea.
18 Că din întristare vine moartea,
iar întristarea inimii slăbeşte tăria.
19 Întristarea stă mână’n mână şi cu nefericirea,
iar viaţa săracului atârnă de inima lui.
20 Nu-ţi lăsa inima pe seama tristeţii;
amintindu-ţi de moarte, alung-o.
21 Nu uita: nu există întoarcere!
Mortului nu-i vei fi de nici un folos, iar ţie îţi vei face rău.
22 Adu-ţi aminte de vorba mea, care va fi şi a ta:
ieri eu, astăzi tu.
23 Când mortul se odihneşte, lasă-i şi amintirea să se odihnească;
de’ndată ce duhul i-a plecat, alină-te!
24 Înţelepciunea cărturarului se dobândeşte’n ceasuri lenevoase;
înţelept poate deveni cel liber de grijile vieţii.
25 Cum să devină înţelept cel de la coarnele plugului,
a cărui mândrie e ţepuşa cu care’mboldeşte plăvanii,
cel care mână boii şi-şi petrece cu ei la muncă
şi care nu vorbeşte decât cu juncanii?
26 Capul şi-l bate cum să taie brazda,
gândul său cel treaz e la nutreţ.
27 La fel e cu fiece dulgher şi meşter
care lucrează zi şi noapte,
cu cei ce sapă crestături de peceţi,
îndârjiţi în a găsi izvoade noi:
inima aceluia e acolo, la ce face,
gândul său cel treaz e să-şi isprăvească treaba.
28 La fel e cu fierarul de lângă nicovală,
înşurubat cu gândul la fierul care-aşteaptă;
aburul focului îi fleşcăieşte carnea,
cuptoru’ncins îl ţine treaz în luptă,
urechea lui e’n trăsnetul ciocanului,
ochii, stâlpiţi pe ce-are de făcut,
inima lui, să-şi isprăvească treaba,
gândul său cel treaz e cum s’o desăvârşească.
29 La fel e cu olarul şezând la lucrul său
şi roata învârtind-o cu picioarele;
grija lui veşnică e doar la munca lui
şi lucrul şi-l socoate bob cu bob;
30 cu mâna plăsmuieşte lutul
şi sub picioare-i biruie cerbicea;
inima lui e cum să-l netezească,
iar gândul său cel treaz, să cureţe cuptorul.
31 Toţi aceştia-şi pun nădejdea în mâinile lor
şi fiecare e îndemânatic în meseria lui.
32 Fără ei, nici o cetate n’ar putea fi zidită,
nimeni n’ar putea nici să se aşeze, nici să călătorească;
33 dar nici că-i vei afla în sfatul obştesc!
şi nici că’n adunare vor fi oameni de vază;
nici că vor şedea pe scaun de judecată,
şi nici că vor pricepe ce-anume spune legea.
34 Nu strălucesc nici prin învăţătură, nici prin judecată,
şi nu-s de găsit printre [făcătorii de] parabole.
Dar ei sunt cei ce ţin temeinicia lumii,
iar ruga lor e’n treaba meşteşugului.