8
1 O, tu, de mi-ai fi fost un frate
hrănit la sânul maicii mele,
să te sărut în văzul tuturor
şi nimeni să mă poată defăima!
2 De mână te voi prinde
şi’n casa maicii mele te voi duce,
în vatra celei ce m’a zămislit;
acolo tu-mi vei da învăţătură
şi eu din vin-balsam te-oi adăpa
şi din mustirea rodiilor mele.
3 Cu stânga lui va sta sub capul meu
şi dreapta lui mă va cuprinde.
4 – Fiice ale Ierusalimului, vă conjur
pe-a ţarinii putere şi tărie,
să nu-mi treziţi ori să-mi sculaţi iubita
pân’ ce ea însăşi va voi!
5 – Cine-i aceea oare care vine
suindu-se albită şi’nflorită
şi rezemată pe iubitul ei?
– Sub măr eu te-am trezit,
acolo unde maica ta
cu tine a fost grea,
acolo unde chinuri a’ndurat
aceea care’n chinuri te-a născut.
6 O, pune-mă pe inimă pecete,
pecete vreau să fiu pe braţul tău!
Că tare precum Moartea e Iubirea
şi crudă precum Iadul e Ardoarea:
i-s aripile aripi ca de foc,
cărbuni aprinşi sunt flăcările ei.
7 Apele mari iubirea n’o pot stinge,
nici râurile vor putea s’o’nece.
Cel ce bogata casă şi-ar goli-o
să cumpere în schimb iubire,
acela doar dispreţ va dobândi.
8 – E mică sora noastră; sâni nu are.
Cu sora noastră oare ce vom face
în ziua când de ea se va vorbi?
9 De este ea un zid,
îi vom zidi creneluri de argint;
dar dacă este uşă,
o căptuşim cu scândură de cedru.
10 – Un zid sunt eu,
şi sânii mei îi sunt ca nişte turnuri;
de-aceea sunt în ochii lui
ca una care-şi află pacea.
11 Avut-a Solomon o vie
acolo, la Baal-Hamon;
pândarilor le-a dat-o s’o păzească
şi fiecare-avea să-i dea o mie
de sicli de argint pe roada ei.
12 Dar via mea e-a mea şi-mi stă’nainte:
o mie-s pentru tine, Solomon,
şi două sute doar pentru pândari.
13 – Tu, care şezi în mijlocul grădinii
când glasul tău prietenii l-ascultă,
tu, fă-mă să-l aud şi eu!
14 – Aleargă, dragul meu,
şi fii asemeni
cu-o căprioară sau un pui de cerb
pe munţii de balsam!