10
Ea l-a ocrotit pe tatăl lumii,
pe el, cel plămădit întâi, cel ce singur a fost zidit;
ea l-a scos din propriul lui păcat
şi i-a dat putere să stăpânească totul. Dar când, în mânia sa, un nedrept s’a’ndepărtat de ea,
acela a pierit în furia cu care şi-a ucis fratele.
Când, din pricina lui, a fost pământul înecat,
înţelepciunea l-a mântuit încă o dată,
mânându-l pe cel drept cu ajutorul unui lemn obişnuit.
Si când, laolaltă’n răutatea lor, neamurile s’au amestecat,
ea l-a recunoscut pe cel drept, l-a păzit fără prihană în faţa lui Dumnezeu
şi l-a păstrat puternic când a fost să-l doboare mila de copilul său.
Ea l-a scăpat pe cel drept din prăpădul celor răi
când a fugit el de focul coborât peste cele cinci cetăţi.
Şi, martor al nelegiuirii lui,
acest ţinut pustiu fumegă şi azi;
pomii dau roade ce nu se coc la vreme
şi-un stâlp de sare se înalţă în amintirea unui suflet necredincios.
Căci, pentru faptul de a se fi îndepărtat de înţelepciune,
ei nu numai că au căzut în nenorocirea de a nu cunoaşte binele,
dar le-au lăsat celor vii un monument al nebuniei lor,
aşa încât ticăloşia lor să nu rămână ascunsă.
Înţelepciunea însă i-a scos din suferinţă pe credincioşii ei. 10 Ea l-a călăuzit pe drepte cărări
pe dreptul ce fugea de mânia unui frate;
ea i-a arătat împărăţia lui Dumnezeu
şi i-a dăruit cunoaşterea lucrurilor sfinte;
ea l-a făcut să izbândească în ostenelile lui
şi spor i-a dat în strădanii;
11 ea l-a ajutat împotriva lăcomiei celor ce îl asupreau
şi ea l-a făcut bogat;
12 ea l-a păzit de vrăjmaşi
şi l-a ocrotit de cei care-i întindeau curse;
ea i-a dat biruinţă într’o luptă crâncenă,
pentru ca el să ştie că evlavia e mai puternică decât orice.
13 Ea este cea care nu l-a părăsit pe dreptul vândut,
ci l-a ferit de păcat;
14 ea s’a coborât cu el în groapă,
ea nu l-a părăsit în lanţurile lui
până ce i-a dat sceptrul regal
şi putere asupra celor ce-l asupreau;
ea i-a dovedit pe pârâşii lui ca fiind mincinoşi
şi i-a dat mărire veşnică.
15 Ea a eliberat poporul sfânt şi seminţia nevinovată
de neamul care le asupreau.
16 Ea a intrat în sufletul unui rob al Domnului
şi cu semne şi minuni a ţinut piept unor regi de temut.
17 Celor sfinţi le-a dat plată ostenelilor lor,
ea i-a călăuzit pe o cale minunată,
ea le-a fost acoperământ ziua
şi lumină de stele noaptea.
18 Ea i-a trecut prin Marea Roşie
şi i-a purtat prin ape mari,
19 în timp ce-i îneca pe vrăjmaşii lor,
după care i-a ridicat din adâncurile genunii.
20 Astfel că drepţii i-au jefuit pe cei necredincioşi,
au lăudat, Doamne, numele Tău cel sfânt
şi, cu o singură inimă, Ţi-au lăudat mâna care se luptase pentru ei;
21 căci înţelepciunea a deschis gura celor muţi
şi limba pruncilor a făcut-o limpede.