1 Şi s’a întors îngerul care grăia întru mine şi m’a trezit aşa cum se trezeşte omul din somnul său. 2 Şi mi-a zis: Ce vezi? Iar eu am zis: M’am uitat; şi, iată un sfeşnic în întregime de aur, şi o candelă deasupra lui, iar pe el şapte făclii, iar la cele şapte făclii, şapte mucări. 3 Deasupra lui, doi măslini: unul de-a dreapta candelei lui, iar unul de-a stânga. 4 Şi, întrebând, am zis către îngerul care grăia întru mine: Ce sunt acestea, Doamne? 5 Iar îngerul care grăia întru mine, răspunzând, mi-a grăit, zicând: Nu cunoşti ce sunt acestea? Iar eu am zis: Nu, Doamne. 6 Iar el, răspunzând, mi-a grăit, zicând: Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, zicând: Nu prin putere mare, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Atotţiitorul.

7 Cine eşti tu, muntele cel mare, înaintea lui Zorobabel, ca să cârmuieşti în fericire? Eu voi scoate la iveală Piatra moştenirii: egalitatea harului sunt harurile ei.

8 Şi a fost cuvântul Domnului către mine, zicând: 9 „Mâinile lui Zorobabel au pus temelia acestei Case, şi mâinile lui o vor isprăvi; iar tu vei cunoaşte că Domnul Atotţiitorul m’a trimis la tine. 10 Căci cine a dispreţuit zilele cele mici? Şi se vor bucura şi vor vedea piatra de cositor în mâna lui Zorobabel. Acestea şapte sunt ochii Domnului, care privesc peste tot pământul. 11 Şi, răspunzând, am zis către el: Ce sunt aceşti doi măslini de-a dreapta şi de-a stânga candelei? 12 Şi am întrebat a doua oară şi i-am zis: Ce sunt cele două ramuri de măslini din latura celor două ţevi de aur ce se varsă’n mucările de aur şi le ridică? 13 Iar el mi-a zis: Nu ştii ce sunt acestea? Eu am zis: Nu, Doamne. 14 Şi el mi-a zis: Aceştia sunt cei doi fii ai ungerii care stau lângă Domnul întregului pământ.