35
Elihu a vorbit mai departe şi a zis:
«Crezi tu că ai dreptate şi socoteşti că te-ai limpezit înaintea lui Dumnezeu,
Când zici: «Ce folosesc, ce câştig am eu, că nu păcătuiesc?»
Iată ce-ţi voi răspunde şi ţie şi prietenilor tăi:
Priveşte cerurile şi îndreaptă într-acolo ochii; uită-te la nori, cât sunt ei de sus, faţă de tine!
Dacă păcătuieşti, ce rău îi faci lui Dumnezeu şi dacă păcatele tale sunt numeroase, ce-I strică Lui?
Dacă eşti drept, ce dar Îi faci sau ce primeşte El din mâna ta?
Răutatea ta poate să strice unui om ca şi tine, dreptatea ta să folosească celui ce este ca şi tine născut din om.
Ei strigă atunci când împilarea a trecut orice margini, ei răcnesc în mâinile celor puternici.
10 Dar ei nu întreabă: Unde este Dumnezeu Cel ce ne-a făcut, El Care dăruieşte nopţii cântări de veselie?
11 El Care ne dă mai multă înţelepciune decât dobitoacelor pământului şi mai multă pricepere decât păsărilor cerului?
12 Să tot strige ei atunci, căci Dumnezeu nu răspunde, din pricina trufaşei împilări a celor răi.
13 Zadarnică le este truda; Dumnezeu nu aude şi Cel Atotputernic nu ia aminte.
14 Cu atât mai puţin, când tu zici că nu ştii de unde să-L iei, că tu eşti cu El în judecată şi că-L tot aştepţi să vină.
15 Ba, încă atunci când tu spui că mânia Lui nu pedepseşte şi că El nu prea ştie limpede ce este aceea nelegiuire!
16 Da, Iov îşi deschide gura zadarnic şi, neştiind ce spune, înmulţeşte cuvintele fără rost.