45
Cuvântul pe care l-a spus proorocul Ieremia lui Baruh, fiul lui Neria, când a scris el cuvintele acestea din gura lui Ieremia în carte, în anul al patrulea al domniei lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda:
«Asa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către tine, Baruh:
Tu zici: «Vai de mine, că Domnul a adăugat durere la boala mea; am slăbit suspinând şi nu-mi găsesc liniştea!»
Spune-i, zice Domnul: Iată, ceea ce am zidit, voi dărâma, şi ce am sădit, voi smulge, – adică toată ţara aceasta.
Iar tu ceri pentru tine lucru mare. Nu cere, deoarece Eu voi aduce nenorocire asupra a tot trupul, zice Domnul, iar ţie, drept pradă, îţi voi lăsa viaţa ta, în toate locurile, oriunde vei merge».