22
Atunci Iosua a chemat seminţia lui Ruben, a lui Gad şi jumătate din a lui Manase şi le-a zis:
«Voi aţi împlinit toate câte v-a poruncit Domnul prin Moise şi aţi ascultat cuvintele mele întru toate câte v-am poruncit;
N-aţi lăsat pe fraţii voştri în toată această îndelungată vreme, până în ziua aceasta şi aţi împlinit cele ce se cuvenea a împlini după porunca Domnului Dumnezeului vostru.
Acum Domnul Dumnezeul vostru a liniştit pe fraţii voştri, cum le spusese. Întoarceţi-vă dar şi duceţi-vă la corturile voastre, în pământul moştenirii voastre, pe care vi l-a dat Moise, sluga Domnului, peste Iordan.
Dar să vă siliţi a împlini cu grijă poruncile şi legea pe care v-a dat-o Moise, sluga Domnului: de a iubi pe Domnul Dumnezeul vostru, de a umbla în toate căile Lui, de a păzi poruncile Lui, de a vă lipi de El şi de a-I sluji Lui din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru».
După aceea Iosua i-a binecuvântat şi le-a dat drumul şi ei s-au împărţit pe la corturile lor.
Unei jumătăţi din seminţia lui Manase i-a dat Moise parte în Vasan, iar celeilalte jumătăţi i-a dat Iosua parte cu fraţii lui dincoace de Iordan, spre apus. Şi când le-a dat drumul Iosua pe la corturile lor şi i-a binecuvântat,
Atunci le-a spus: «Cu mari bogăţii vă întoarceţi voi pe la corturile voastre, cu mare mulţime de vite şi de argint, cu aur, cu aramă şi cu fier şi cu mare mulţime de haine: să împărţiţi dar prada cu fraţii voştri».
Şi s-au întors fiii lui Ruben şi ai lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase şi au plecat de la fiii lui Israel din Şilo, care e în pământul Canaanului, ca să meargă în ţara Galaadului, în pământul moştenirii lor, pe care îl luaseră în stăpânire după porunca Domnului dată prin Moise.
10 Şi ajungând în preajma Iordanului ce e în rara Canaan, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit acolo lângă Iordan jertfelnic, jertfelnic mare la vedere.
11 Şi au auzit fiii lui Israel că se zicea: «Iată fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit jertfelnic pe pământul Canaanului, în preajma Iordanului, în faţa fiilor lui Israel».
12 Când au auzit acestea fiii lui Israel, s-a adunat toată obştea fiilor lui Israel la Şilo, ca să meargă împotriva lor cu război.
13 Dar fiii lui Israel au trimis mai întâi la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătate din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Finees, fiul preotului Eleazar,
14 Împreună cu zece căpetenii, câte o căpetenie de fiecare seminţie a lui Israel de dincoace de Iordan; fiecare din aceştia era căpetenie de mie din seminţiile lui Israel.
15 Şi au venit ei la fiii lui Ruben şi la fiii lui Gad şi la jumătatea seminţiei lui Manase în pământul Galaadului şi au vorbit cu ei şi le-a zis:
16 «Aşa grăieşte toată obştea Domnului: Ce înseamnă nelegiuirea aceasta pe care aţi făcut-o înaintea Domnului Dumnezeului lui Israel, abătându-vă acum de la Domnul Dumnezeul lui Israel, ridicându-vă jertfelnic şi sculându-vă acum împotriva Domnului?
17 Nu vă ajunge oare păcatul din Peor, de care nu ne-am spălat nici până în ziua de astăzi şi pentru care a fost bătută obştea de Domnul?
18 Şi iată astăzi voi vă abateţi de la Domnul! Astăzi voi vă sculaţi împotriva Domnului, iar mâine se va mânia Domnul pe toată obştea lui Israel.
19 Dacă însă pământul moştenirii voastre vi se pare necurat, atunci treceţi în pământul moştenirii Domnului, unde se află cortul Domnului, luaţi-vă parte între noi, dar nu vă ridicaţi împotriva Domnului, nici împotriva noastră nu vă ridicaţi, zidindu-vă jertfelnic afară de cel al Domnului Dumnezeului nostru.
20 Oare n-a făcut singur Acan, fiul lui Zerah, nelegiuire, luând din cele date nimicirii, dar mânia a venit asupra a toată obştea fiilor lui Israel? Şi oare numai el singur a murit pentru nelegiuire?»
21 Atunci fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase, răspunzând la acestea, au zis căpeteniilor lui Israel:
22 «Dumnezeul dumnezeilor este Domnul şi Domnul Dumnezeul dumnezeilor ştie şi să ştie şi Israel: de ne răzvrătim şi ne abatem noi de la Domnul, atunci să nu ne cruţe pe noi Domnul astăzi!
23 Şi dacă am ridicat noi un jertfelnic, ca să ne abatem de la Domnul Dumnezeul nostru şi ca să aducem pe el arderi de tot şi prinos de pâine şi ca să săvârşim pe el jertfe de împăcare, atunci Domnul să ne ceară socoteală de aceasta!
24 Dar noi am făcut aceasta de teamă ca nu cumva în viitor fiii voştri să zică fiilor noştri: «Ce aveţi voi cu Domnul Dumnezeul lui Israel?
25 Domnul a pus hotar între noi şi voi, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase, Iordanul; voi n-aveţi deci nici o legătură cu Domnul». Şi astfel fiii voştri nu vor îngădui fiilor noştri să se închine Domnului în Şilo.
26 De aceea am zis noi: Să ne facem un jertfelnic, nu pentru arderi de tot nici pentru jertfe,
27 Ci ca să fie el între noi şi voi, între urmaşii noştri, mărturie că noi putem sluji Domnului cu arderile de tot ale noastre şi cu jertfele noastre şi cu cele de împăcare ale noastre, şi pentru ca în vremurile viitoare să nu zică fiii voştri către fiii noştri: Voi nu aveţi nici o legătură cu Domnul.
28 Şi ziceam noi: Dacă ni se va zice astfel nouă şi urmaşilor noştri, atunci vom răspunde: Priviţi chipul jertfelnicului Domnului pe care l-au făcut părinţii noştri nu pentru arderi de tot şi nu pentru jertfe, ci ca să fie mărturie între noi şi voi şi între fiii noştri şi fiii voştri.
29 Să nu se întâmple una ca aceea ca să ne ridicăm noi împotriva Domnului şi să ne abatem acum de la Domnul şi să facem jertfelnic pentru arderi de tot şi pentru prinos de pâine şi pentru jertfe, afară de jertfelnicul Domnului Dumnezeu care se află înaintea cortului».
30 Iar preotul Finees şi toate căpeteniile obştii şi căpeteniile peste miile lui Israel, care erau cu dânsul, auzind cuvintele pe care le-au vorbit fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătatea seminţiei lui Manase, au rămas mulţumiţi.
31 Şi a zis Finees, fiul preotului Eleazar, către fiii lui Ruben şi către fiii lui Gad şi către jumătatea de seminţie a lui Manase: «Astăzi am aflat noi că Domnul este în mijlocul nostru şi că voi n-aţi făcut prin aceasta o nelegiuire; acum aţi izbăvit pe fiii lui Israel din mâna Domnului».
32 Şi s-a întors Finees, fiul preotului Eleazar, şi căpeteniile de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad şi de la jumătatea de seminţie a lui Manase din pământul Galaadului în ţara Canaan la fiii lui Israel şi le-a adus răspunsul.
33 Şi le-a plăcut aceasta fiilor lui Israel şi au binecuvântat fiii lui Israel pe Dumnezeu şi au zis să nu se mai ridice împotriva lor cu război, ca să pustiiască ţara în care locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase.
34 Iar fiii lui Ruben şi fiii lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase au numit jertfelnicul Ed, adică mărturie, căci îşi ziceau: Acesta este mărturie între noi că Domnul este Dumnezeul nostru.