13
În anul al douăzeci şi treilea al lui Ioaş, fiul lui Ohozia, regele lui Iuda, s-a făcut rege peste Israel în Samaria Ioahaz, fiul lui Iehu, şi a domnit şaptesprezece ani.
Acesta a făcut rele în ochii Domnului şi a umblat în păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită şi nu s-a lăsat de ele.
De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat pentru totdeauna în mâna lui Hazael, regele Siriei, şi în mâna lui Benhadad, fiul lui Hazael.
Atunci s-a rugat Ioahaz Domnului şi Domnul l-a auzit, pentru că vedea necazul Izraeliţilor şi cum îi strâmtora regele Siriei.
Şi a dat Domnul Israeliţilor izbăvitor şi au ieşit de sub mâna Sirienilor şi au trăit fiii lui Israel în cetăţile lor ca şi mai înainte.
Dar tot nu s-au depărtat de păcatele casei lui Ieroboam, care a dus pe Israel în ispită, ci au umblat în ele şi Aşera a rămas mai departe în Samaria,
Lui Ioahaz nu-i rămăsese din oştire decât numai cincizeci de călăreţi, zece care şi zece mii de pedestraşi, căci îi nimicise regele Siriei şi-i prefăcuse în pulbere de călcat cu picioarele.
Celelalte ştiri despre Ioahaz, despre vitejiile lui şi despre tot ceea ce a făcut el, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
Apoi a răposat Ioahaz cu părinţii săi şi l-au îngropat în Samaria, iar în locul lui s-a făcut rege Ioaş.
10 În anul al treizeci şi şaptelea al lui Ioaş, regele Iudei, s-a făcut rege peste Israel în Samaria Ioaş, fiul lui Ioahaz, domnind şaisprezece ani.
11 Şi a făcut fapte netrebnice înaintea Domnului şi nu s-a abătut de la toate păcatele lui Ieroboam, fiul lui Nabat, care a dus pe Israel în ispită, ci a umblat în ele.
12 Celelalte ştiri despre Ioaş, tot ceea ce a făcut el, isprăvile lui, războiul avut cu Amasia, regele Iudei, sunt scrise în cartea Cronicilor regilor lui Israel.
13 Apoi a adormit Ioaş cu părinţii săi, iar pe scaunul lui s-a suit Ieroboam. Ioaş a fost îngropat în Samaria, lângă regii lui Israel.
14 În vremea lui Ioaş s-a îmbolnăvit Elisei de o boală de care apoi a şi murit. Atunci a venit la el Ioaş, regele lui Israel şi, plângând deasupra lui, a zis: «Părinte, părinte, carul lui Israel şi călăreţul lui!»
15 Iar Elisei a zis către el: «Ia un arc şi nişte săgeţi!»
16 Şi a luat regele un arc şi nişte săgeţi. Apoi Elisei a zis către regele lui Israel: «Pune mâna pe arc!» şi a pus regele mâna pe arc, şi şi-a pus şi Elisei mâinile sale pe mâinile regelui,
17 Şi a zis: «Deschide fereastra dinspre răsărit!» Şi regele a deschis-o. Şi a zis Elisei: «Săgetează!». Şi a săgetat regele. Elisei a zis: «Aceasta este săgeata izbăvirii ce vine de la Domnul şi săgeata izbăvirii de Sirieni, căci vei bate pe Sirieni cu desăvârşire, la Afec».
18 Apoi iarăşi a zis Elisei: «Ia nişte săgeţi!» şi regele a luat. Şi a zis Elisei către regele lui Israel: «Loveşte în pământ!» Şi a lovit de trei ori şi s-a oprit.
19 Iar omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el, şi a zis: «Trebuia să loveşti de cinci sau de şapte ori, căci atunci ai fi bătut cu desăvârşire pe Sirieni; acum însă vei bate pe Sirieni numai de trei ori».
20 Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat, iar în anul următor au intrat în ţară cete de Moabiţi.
21 Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale.
22 Iar Hazael, regele Siriei, a strâmtorat pe Israeliţi în toate zilele lui Ioahaz.
23 Domnul însă S-a milostivit asupra lor de i-a iertat şi S-a întors spre ei pentru legământul Său cel încheiat cu Avraam, Isaac şi Iacov şi n-a voit să-i piardă, nici nu i-a lepădat de la faţa Sa, până astăzi.
24 După ce a murit Hazael, regele Siriei, în locul lui a fost făcut rege Benhadad, fiul său.
25 Atunci Ioaş, fiul lui Ioahaz, a luat înapoi din mâinile lui Benhadad, fiul lui Hazael, cetăţile pe care le luase acela cu război din mâinile tatălui său, Ioahaz. De trei ori l-a bătut Ioaş şi a întors cetăţile lui Israel.