21
Manase era de doisprezece ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim cincizeci şi cinci de ani. Numele mamei lui era Hefţibah.
Acesta a făcut lucruri netrebnice înaintea Domnului, urmând urâciunile păgânilor pe care-i izgonise Domnul de la faţa fiilor lui Israel.
El a făcut din nou înălţimile pe care le stricase tatăl său Iezechia şi a aşezat jertfelnice pentru Baal; a făcut Aşere, cum făcuse şi Ahab, regele lui Israel, şi s-a închinat la toată oştirea cerească, slujind acesteia.
Apoi a zidit jertfelnice chiar şi în templul Domnului, de care zisese Domnul: «În Ierusalim voi pune numele Meu!»
Şi a făcut jertfelnice la toată oştirea cerului în amândouă curiile templului Domnului;
A trecut pe fiul său prin foc, a ghicit, a vrăjit, a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea morţilor şi vrăjitori şi a făcut şi alte multe lucruri urâte Domnului, ca să-L mânie.
După aceea chipul Aşerei pe care îl făcuse l-a aşezat în casa despre care Domnul îi zisese lui David şi lui Solomon, fiul lui: «În casa aceasta şi în Ierusalim, pe care l-am ales din toate seminţiile lui Israel, voi pune numele Meu pe vecie;
Şi nu voi mai da să calce picior de israelit afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lor, de se vor sili să se poarte potrivit cu toate cele ce Eu le-am poruncit şi cu toată legea care le-a dat-o robul Meu Moise».
Dar ei n-au ascultat, ci i-a rătăcit Manase până într-atâta, încât ei s-au purtat mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise de la faţa fiilor lui Israel.
10 Atunci Domnul a grăit prin prooroci, robii Săi, şi a zis:
11 «Pentru că Manase, regele Iudei, a făcut astfel de urâciuni, mai rele decât tot ce au făcut Amoreii care au fost înainte de el, şi a vârât pe Iuda în păcat cu idolii lui,
12 De aceea aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi aduce aşa rău asupra Ierusalimului şi asupra lui Iuda, încât celui ce va auzi îi vor ţiui amândouă urechile;
13 Şi voi întinde peste Ierusalim frânghia de măsurat a Samariei şi cumpăna casei lui Ahab, şi voi şterge Ierusalimul, aşa cum se şterge un vas şi se pune apoi cu gura în jos;
14 Şi voi lepăda rămăşita moştenirii Mele şi-i voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, şi vor fi de pradă şi de jaf pentru toţi prietenii lor,
15 Pentru că au făcut lucruri netrebnice înaintea ochilor Mei şi M-au mâniat din ziua aceea când părinţii lor au ieşit din Egipt şi până în ziua aceasta».
16 Mai mult încă, Manase, pe lângă păcatul său de a fi dus pe Iuda în ispită, a vărsat şi foarte mult sânge nevinovat, încât a mânjit Ierusalimul de la o margine la alta.
17 Celelalte ştiri despre Manase şi despre toate câte a făcut el şi despre păcatele lui, în ce anume a păcătuit, sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.
18 Apoi a răposat Manase cu părinţii săi şi a fost îngropat în grădina de lângă casa lui, în grădina lui Uza, iar în locul lui s-a făcut rege Amon, fiul său.
19 Amon era de douăzeci şi doi de ani când s-a făcut rege şi a domnit doi ani în Ierusalim. Numele mamei lui era Meşulemet, fiica lui Haruţ din Iotba.
20 Şi acesta a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului, cum făcuse şi Manase, tatăl său;
21 A umblat întocmai pe aceeaşi Cale pe care umblase şi tatăl său, slujind idolilor cărora slujise şi tatăl său şi închinându-se lor.
22 A părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor săi şi n-a umblat în calea Domnului.
23 Dar slugile lui Amon s-au răzvrătit împotriva lui şi au ucis pe rege în casa lui.
24 Poporul însă a ucis pe toţi cei ce luaseră parte la răzvrătire împotriva regelui Amon şi a pus rege în locul lui pe Iosia, fiul lui.
25 Celelalte ştiri despre Amon şi despre cele ce a făcut el sunt scrise în cartea faptelor regilor lui Iuda.
26 Amon a fost îngropat în gropniţa lui, în grădina lui Uza, iar în locul lui s-a făcut rege Iosia, fiul lui.