7
Vai mie! Căci am ajuns ca după culesul fructelor de vară, ca după culesul viilor! Nu se mai află nici un strugure de mâncare, nici o smochină timpurie pe care o doreşte sufletul meu!
Om cucernic nu mai este în ţară şi nici un om drept pe pământ; toţi pândesc să verse sânge, unii întind cursă altora.
Mâinile lor sunt gata să săvârşească răul: căpetenia cere daruri, judecătorul cere plată şi cel mare grăieşte după pofta sufletului său.
Cel mai bun dintre ei este ca un spin, cel mai cinstit dintre ei este mai rău decât un gard de mărăcini. Ziua vestită de străjile Tale, ziua pedepsirii Tale a sosit; acum ei vor fi în mare tulburare!
Nu vă încredeţi în prieteni şi în cel de aproape nu vă puneţi nădejdea şi de aceea care se sprijină pe pieptul tău păzeşte cuvintele gurii tale!
Căci feciorul defaimă pe tatăl său şi fiica se scoală împotriva mamei sale; iar duşmanii omului sunt cei din casa lui.
Ci eu numai spre Domnul voi aţinti privirea, în Domnul Dumnezeul meu îmi voi pune nădejdea şi Dumnezeul meu mă va asculta.
Nu te bucura de mine, vrăjmaşa mea, căci dacă eu cad, mă scol, iar când stau în întuneric, Domnul este lumina mea.
Îndura-voi mânia Domnului, căci am păcătuit împotriva Lui, până când El va judeca pricina mea şi îmi va face dreptate; El mă va scoate la lumină şi voi privi dreptatea Lui.
10 Să vadă vrăjmaşa mea şi să se ascundă de ruşine, ea care-mi spunea: «Unde este Domnul Dumnezeul tău?» Ochii mei se vor uita la ea, şi ea va fi călcată în picioare ca noroiul de pe uliţe.
11 Vine ziua când zidurile tale vor fi zidite iarăşi, când nu va mai fi nici o lege din acestea.
12 În ziua aceea vor veni la tine din Asiria şi din cetăţile Egiptului, din Egipt şi până la Eufrat, de la o mare şi până la cealaltă şi de la un munte până la altul.
13 Ţara se va preface în pustiu din pricina locuitorilor ei, ca preţ al purtării lor.
14 Paşte poporul cu toiagul tău, turma moştenirii tale, cea care sălăşluieşte singură în pădure, în mijlocul Carmelului! Să pască în Vasan şi în Galaad ca în zilele cele de altădată!
15 Ca în ziua când ai ieşit din ţara Egiptului îţi voi arăta lucruri minunate!
16 Vedea-vor neamurile şi se vor ruşina, cu toată puterea lor; vor pune mâna la gură, iar urechile lor vor fi cuprinse de surzenie.
17 Vor linge pulbere ca şerpii, ca şi târâtoarele pământului vor fi cuprinse de spaimă, ieşind din ascunzişurile lor; vor veni tremurând către Domnul Dumnezeul nostru şi se vor înfricoşa de Tine.
18 Cine este Dumnezeu ca Tine, Care ierţi fărădelegea şi treci cu vederea păcatele restului moştenirii Tale? Mânia Lui nu ţine totdeauna, căci El iubeşte îndurarea.
19 Şi milostiveşte-Te iarăşi spre noi şi fărădelegile noastre calcă-le în picioare! Aruncă în adâncul mării toate păcatele noastre.
20 Păstrează credincioşia făgăduită lui Iacob şi îndurarea pe care ai arătat-o lui Avraam, precum ai jurat către părinţii noştri în zilele de odinioară.