1 Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; şi când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, şi Tobie nu venise,
2 El a zis: «Nu cumva au fost opriţi acolo? Sau poate a murit Gabael şi n-are cine să le dea argintul?»
3 Şi s-a întristat foarte tare.
4 Şi i-a zis lui femeia: «A pierit fiul nostru, de aceea întârzie!» Şi a început să-l plângă şi a zis:
5 «Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina ochilor mei!»
6 Iar Tobit i-a zis: «Taci, nu te mai tulbura, căci el este sănătos».
7 Ea însă i-a răspuns: «Ba taci tu, şi nu mă mai amăgi! Copilaşul meu a pierit!» Şi ieşea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, şi noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunţii, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
8 Atunci Tobie a zis către Raguel: «Dă-mi drumul, că tatăl şi mama mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă».
9 Iar socrul i-a zis: «Rămâi la mine, şi eu voi trimite la tatăl tău şi i se va duce ştirea despre tine».
10 Şi Tobie a zis: «Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl meu!»
11 Atunci s-a sculat Raguel şi i-a dat pe Sara, femeia lui, şi jumătate din avere, robi şi vite şi argint,
12 Şi, lăsându-i să plece mulţumiţi, i-a binecuvântat, zicând lui Tobie: «Sănătate bună, copilul meu, şi călătorie bună! Domnul cerului să vă fie în ajutor, ţie şi femeii tale, Sara! Nădăjduiesc să văd pe copiii voştri înainte de a muri». Apoi a zis către Sara, fiica sa: «Să cinsteşti pe socrul şi pe soacra ta! De acum, ei îţi sunt părinţi! Doresc să aud veste bună de tine!» Şi a sărutat-o.
13 Şi Edna a zis către Tobie: «Iubite frate, să te înalţe Domnul cerului şi să-mi dăruiască să-ţi văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îţi dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăşti».
14 După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că i-a îndreptat calea, şi a binecuvântat şi pe Raguel şi pe Edna, femeia lui.