6
Ascultaţi deci, regilor, şi înţelegeţi, luaţi învăţătură, voi, care judecaţi marginile pământului.
Băgaţi în urechi, voi cei ce stăpâniţi peste mulţimi şi care vă mândriţi cu mulţimea popoarelor voastre».
Pricepeţi că stăpânirea vi s-a dat de la Domnul şi puterea de la Cel Preaînalt, Care va cerceta faptele voastre şi va pune la încercare gândurile voastre.
Fiindcă, deşi dregători ai împărăţiei Lui, n-aţi judecat drept, nici legea n-aţi păzit-o, nici n-aţi umblat după sfatul lui Dumnezeu.
Groaznic şi fără de veste El va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită.
Celor mici, Domnul le va arăta iertare şi milă, însă cei puternici vor fi pedepsiţi cu străşnicie.
Stăpânul tuturor nu Se va ruşina de nici un obraz, nici nu Se va sfii de vreo mărire, căci şi pe cel mic şi pe cel mare El i-a făcut şi pronia Lui e la fel pentru toţi.
Însă cei puternici vor avea parte de o încercare mai grea.
Deci către voi, regilor, îndrept cuvintele mele ca să învăţaţi înţelepciune şi să nu cădeţi.
10 Pentru că cei ce au păzit cu sfinţenie pravila sfântă se vor sfinţi şi cei ce vor învăţa-o vor şti ce să răspundă.
11 Iubiţi deci cuvintele mele şi le doriţi şi vă veţi învăţa din ele.
12 Înţelepciunea este luminată şi neînserată şi cei care o iubesc o văd uşor şi cei care o caută o găsesc.
13 Ea iese în cale celor care o doresc şi li se arată ea, întâi.
14 Cel care se scoală pentru ea dis-de-dimineaţă nu se va osteni, căci o va afla şezând la poarta lui.
15 Cel care îşi bate capul cu înţelepciunea îndeplineşte desăvârşirea minţii şi cel care îşi pierde somnul pentru ea va fi în curând fără de grijă.
16 Ea umblă în toate părţile căutând pe cei vrednici de ea şi se arată prietenoasă în drumurile lor şi îi întâmpină în tot ce pun la cale.
17 Începutul ei este pofta cea adevărată de învăţătură.
18 Iar pofta de învăţătură are în sine iubirea, iar iubirea este paznica legilor ei, iar păzirea legilor ei este adeverirea nemuririi.
19 Şi nemurirea ne face să fim aproape de Dumnezeu.
20 Drept aceea, pofta înţelepciunii duce la împărăţia cea veşnică.
21 Deci dar, o, regi ai popoarelor, dacă ţineţi la tronurile şi la sceptrele voastre, cinstiţi înţelepciunea, ca în veac să domniţi.
22 Iar ce este înţelepciunea şi cum s-a făcut, sunt gata să vă spun fără să ascund tainele lui Dumnezeu. Ci voi cerceta de la începutul făpturii şi voi da la lumină cunoştinţa ei şi nu voi trece pe alături de adevăr.
23 Nu voi merge pe acelaşi drum cu pizma care roade, căci ea n-are nici o părtăşie cu înţelepciunea.
24 Mulţimea înţelepţilor este mântuirea lumii şi un rege cuminte înseamnă bunăstarea poporului.
25 Drept aceea, luaţi învăţătură din cuvintele mele şi folosul va fi al vostru.