12
Dacă trebuie să mă laud, deşi nu este de nici un folos, voi ni totuşi la viziunile şi la revelaţiile Domnului.
Cunosc un om în Cristos care, acum paisprezece ani – că era în trup, nu ştiu; sau că era în afara trupului, nu ştiu: Dumnezeu o ştie – a fost răpit până la al treilea cer.
Şi ştiu că omul acesta – că era în trup sau că nu era în trup nu ştiu: Dumnezeu o ştie –
a fost răpit în paradis şi că a auzit cuvinte de negrăit pe care omul nu are voie să le rostească.
Pentru acel om mă voi lăuda; dar cu privire la mine însumi nu mă voi lăuda decât cu slăbiciunile mele.
Chiar dacă aş vrea să mă laud, nu aş fi un nebun, pentru că spun adevărul. Dar mă feresc pentru ca nu cumva cineva să mă considere mai presus decât ce vede în mine sau aude de la mine.
Şi, ca să nu fiu umplut de îngâmfare din cauza măreţiei revelaţiilor, mi-a fost dat un ghimpe în trup, un înger al Satanei ca să mă pălmuiască, aşa încât să nu mă umplu de îngâmfare.
De trei ori l-am rugat pentru aceasta pe Domnul să-l îndepărteze de la mine,
dar el mi-a zis: „îţi este suficient harul meu, căci puterea mea se arată în slăbiciune”. Aşadar, mă voi lăuda cu bucurie în slăbiciunile mele ca să locuiască în mine puterea lui Cristos.
10 De aceea, mă bucur în slăbiciuni, în jigniri, în necazuri, în lipsuri, în persecuţii, în lipsuri îndurate pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab, atunci sunt puternic.
11 Am ajuns ca un nebun. Voi m-aţi silit! Voi ar fi trebuit să mă lăudaţi. Căci chiar dacă nu sunt cu nimic inferior acestor apostoli teribili,
12 dovezile deosebite ale apostolului s-au arătat între voi prin toată statornicia, prin semne şi minuni şi prin fapte puternice.
13 Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, în afara faptului că eu însumi nu am fost o povară? Iertaţi-mi această nedreptate!
14 Iată, sunt gata să vin la voi pentru a treia oară şi nu vă voi fi o povară pentru că eu nu caut lucrurile voastre, ci pe voi. Căci nu copiii se cuvine să adune bunuri pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
15 Eu voi oferi cu bucurie totul şi mă voi oferi pe mine pentru sufletele voastre. Dacă eu vă iubesc mai mult, voi fi oare iubit mai puţin?
16 Fie! Eu nu v-am fost o povară. Dar, fiind isteţ, v-am prins prin viclenie.
17 V-am stors eu oare prin vreunul dintre cei pe care i-am trimis la voi?
18 L-am rugat pe Tit şi împreună cu el am trimis un frate. V-a stors cumva Tit? N-am umblat noi în acelaşi duh? N-am călcat pe aceleaşi urme?
19 De mult vi se pare că ne apărăm înaintea voastră. Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Cristos, iar toate acestea, iubiţilor, sunt spre edificarea voastră.
20 Căci mă tem ca nu cumva, venind la voi, să vă găsesc aşa cum n-aş vrea, iar eu să fiu găsit de voi aşa cum n-aţi vrea: nu cumva să găsesc certuri, invidie, mânie, rivalităţi, calomnii, insinuări, orgolii, tulburări.
21 [Mă tem] ca nu cumva, venind din nou, să mă umilească Dumnezeu din cauza voastră şi să-i plâng pe mulţi dintre cei care au păcătuit mai înainte şi nu s-au convertit de la necurăţia, de la desfrânarea şi neruşinarea la care s-au dedat.