7
1 Aşadar, iubiţilor, având noi aceste promisiuni, să ne purificăm de orice pată a trupului şi a sufletului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.
2 Acceptaţi-ne: noi n-am nedreptăţit pe nimeni, n-am vătămat pe nimeni, n-am înşelat pe nimeni.
3 Nu spun aceasta ca să vă condamn: v-am spus de mai înainte că sunteţi în inimile noastre ca să murim împreună şi ca să trăim împreună.
4 Am toată încrederea în voi şi mă mândresc mult cu voi. Sunt plin de mângâiere şi copleşit de bucurie în ciuda tuturor necazurilor noastre.
5 Căci şi după ce am ajuns în Macedonia, trupul nostru nu a avut odihnă, ci în toate am avut necazuri: din afară lupte, dinăuntru temeri.
6 Însă Dumnezeu, cel care îi mângâie pe cei umili, ne-a mângâiat şi pe noi prin venirea lui Tit,
7 şi nu numai prin venirea lui, ci şi prin mângâierea pe care a primit-o de la voi, făcându-ne cunoscută dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru pentru mine, aşa încât m-am bucurat şi mai mult.
8 Deşi v-am întristat cu scrisoarea mea, nu-mi pare rău şi chiar dacă mi-ar fi părut rău – căci văd că scrisoarea aceea v-a întristat pentru o vreme –
9 acum mă bucur nu pentru că v-aţi întristat, ci pentru că, întristându-vă, aţi ajuns la convertire. Căci v-aţi întristat după [voinţa] lui Dumnezeu ca să nu suferiţi nimic din partea noastră.
10 Într-adevăr, întristarea după [voinţa lui] Dumnezeu aduce convertirea spre mântuire, fără regrete, pe când întristarea lumii duce la moarte.
11 Iată ce elan v-a adus tocmai această întristare a voastră după [voinţa lui] Dumnezeu! Ce dezvinovăţire! Ce indignare! Ce teamă! Ce dorinţă aprinsă! Ce zel! Ce pedeapsă! În toate v-aţi prezentat pe voi înşivă ca fiind nevinovaţi faţă de acest fapt.
12 Acum, dacă v-am scris, nu am făcut-o din cauza celui care a făcut nedreptatea, nici din cauza celui care a suferit nedreptatea, ci ca să fie cunoscută sârguinţa voastră faţă de noi înaintea lui Dumnezeu.
13 Pentru aceasta am fost mângâiaţi.
Dar, pe lângă această mângâiere a voastră, ne-am bucurat şi mai mult de bucuria lui Tit, căruia voi toţi i-aţi liniştit sufletul.
14 Căci dacă ne-am mândrit cu ceva în privinţa voastră faţă de el, nu ne-am făcut de ruşine, ci, aşa cum în toate v-am vorbit în adevăr, la fel şi mândria noastră în faţa lui Tit s-a dovedit adevărată.
15 Afecţiunea lui faţă de voi este şi mai mare, când îşi aduce aminte de ascultarea voastră, a tuturor, cum l-aţi primit cu teamă şi cu emoţie.
16 Mă bucur că în toate pot avea încredere în voi.