26
În anul al unsprezecelea, în prima [zi] a lunii, cuvântul Domnului a fost către mine:
„Fiul omului, pentru că Tir a râs de Ierusalim, s-au sfărâmat porţile popoarelor, s-a întors la mine, eu m-am umplut datorită pustiirii ei,
de aceea, aşa spune Domnul Dumnezeu: «Iată, eu sunt împotriva ta, [cetate] a Tirului! Voi face să se ridice împotriva ta multe popoare aşa cum marea îşi ridică valurile.
Ele vor distruge zidurile din Tir, vor dărâma turnurile sale, eu voi îndepărta praful de pe el şi îl voi pune să devină o stâncă golaşă.
Va deveni un loc pentru întinderea năvoadelor în mijlocul mării, pentru că eu am vorbit – oracolul Domnului Dumnezeu – şi va fi spre jaful neamurilor.
Fiicele ei care sunt pe câmp vor fi ucise de sabie şi vor şti că eu sunt Domnul»”.
Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, eu îl fac să vină împotriva Tirului pe Nabucodonosor, regele Babilonului, regele regilor, cu cai, cu care şi călăreţi, cu adunare şi cu popor numeros.
Pe fiicele tale care sunt în câmpie le va ucide cu sabia; va face întărituri împotriva ta şi va înălţa împotriva ta parapeţi şi va ridica pavăză împotriva ta.
Va pune loviturile sale de berbece pe zidurile tale şi-ţi va dărâma turnurile cu săbiile sale.
10 Din cauza mulţimii cailor săi, vei fi acoperit cu praf, de zgomotul călăreţilor, al roţilor şi al carelor se vor cutremura zidurile tale când va intra prin porţile tale cum se intră într-o cetate în care s-a făcut o spărtură.
11 Cu copitele cailor va călca în picioare toate străzile tale; va ucide poporul tău cu sabia şi stelele puterii tale vor fi doborâte la pământ.
12 Va prăda bogăţiile tale şi vor jefui mărfurile tale; va dărâma zidurile tale şi va demola casele tale plăcute; pietrele, lemnele şi ţărâna ta le va arunca în mare.
13 Voi face să înceteze zarva cântărilor tale şi glasul harpelor tale nu se va mai auzi.
14 Te voi pune să devii o stâncă golaşă, vei fi un loc pentru întinderea năvoadelor; nu vei mai fi reconstruit, pentru că eu, Domnul, am vorbit” – oracolul Domnului Dumnezeu.
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către Tir: „De zgomotul căderii tale, de geamătul celor străpunşi de sabie, de ucişii din mijlocul tău, oare nu se vor cutremura insulele?
16 Vor fi date jos de pe tronurile lor toate căpeteniile mării şi vor fi îndepărtate de pe ele; se vor dezbrăca de hainele lor brodate şi cu teroare se vor îmbrăca; se vor aşeza pe pământ şi vor tremura fără întrerupere; ei te vor devasta.
17 Ei vor înălţa o lamentaţiune pentru tine şi vor spune:«Cum de ai pierit tu, care erai locuită [de cei care veneau] de pe mare, cetate a gloriei, care erai puternică pe mare! Ea şi locuitorii ei erau cei care induceau teroarea de ei pentru toţi cei care o locuiau».
18 Acum, vor tremura insulele în ziua căderii tale şi se vor tulbura insulele care sunt în mare de plecarea ta”.
19 Căci aşa spune Domnul Dumnezeu: „Când te voi pune să devii o cetate pustiită, ca şi cetăţile care nu sunt locuite, când voi face să se ridice peste tine abisul şi te vor acoperi apele cele mari,
20 te voi face să cobori cu cei care coboară în groapă la poporul de odinioară; te voi face să locuieşti în ţinutul adâncurilor, care este pustiu din veşnicie, împreună cu cei care coboară în groapă, ca să nu mai fii locuit. Şi voi pune frumuseţea în ţinutul celor vii.
21 Te voi da terorii şi nu vei mai fi; vei fi căutat, dar nu vei mai fi găsit niciodată” – oracolul Domnului Dumnezeu.