15
După aceste întâmplări, cuvântul Domnului a fost către Abram într-o viziune: „Nu te teme, Abrame! Eu sunt scutul tău şi răsplata ta va fi foarte mare”.
Abram a zis: „Doamne Dumnezeul meu, ce-mi vei da? Căci mă duc [din viaţă] fără copii, şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc”.
Abram a zis: „Iată, tu nu mi-ai dat urmaş şi [de aceea] mă va moşteni un servitor din casa mea”.
Dar, iată, cuvântul Domnului [a fost] către el: „Nu te va moşteni acesta! Căci cel care va ieşi din măruntaiele tale, el te va moşteni”.
L-a condus afară şi i-a zis: „Priveşte spre cer şi numără stelele, dacă poţi să le numeri”. Şi i-a spus: „Aşa va fi descendenţa ta”.
El a crezut în Domnul şi [Domnul] i-a socotit aceasta ca dreptate.
El i-a zis: „Eu sunt Domnul, care te-am scos din Ur, din Caldeea, ca să-ţi dau în stăpânire ţara aceasta”.
Şi [Abraham] a zis: „Doamne Dumnezeule, cum voi cunoaşte că o voi stăpâni?”
Şi [Domnul] a zis: „Ia-mi o juncă de trei ani, o capră de trei ani, un berbec de trei ani, o turturică şi un pui de porumbel”.
10 Şi i-a adus toate acestea, le-a spintecat în două şi a pus fiecare bucată una în faţa celeilalte, dar păsările nu le-a spintecat.
11 Şi păsările răpitoare se năpusteau asupra animalelor spintecate, dar Abram le izgonea.
12 La apusul soarelui, un somn adânc a căzut peste Abram şi l-a cuprins frica. Era întuneric mare.
13 [Domnul] i-a zis lui Abram: „Să ştii cu siguranţă că descendenţa ta va fi străină într-o ţară care nu va fi a ei; acolo îi vor sluji [pe străini] şi aceştia îi vor oprima timp de patru sute de ani.
14 Dar pe poporul pe care ei îl vor sluji, eu îl voi judeca. Şi după aceea vor ieşi cu averi mari.
15 Tu vei pleca la părinţii tăi în pace şi vei fi îngropat după o bătrâneţe fericită.
16 A patra generaţie, ea se va întoarce aici, căci nelegiuirea amoreilor nu şi-a împlinit până acum măsura”.
17 Soarele a asfinţit şi s-a făcut întuneric adânc; şi, iată, ca dintr-un cuptor fumegând, pară de foc a trecut printre acele jumătăţi de animale.
18 În ziua aceea, Domnul a încheiat o alianţă cu Abram:
„Urmaşilor tăi le voi da ţara aceasta
de la râul Egiptului până la Râul cel Mare, râul Eufratului,
19 şi anume: cheneii, chenezeii, cadmoneii,
20 heteii, ferezeii, refaimii,
21 amoreii, canaaneenii, ghergheseii şi iebuseii”.