3
De aceea, nemaiavând răbdare, ne-am hotărât să rămânem singuri în Atena
şi l-am trimis pe Timotei, fratele nostru şi colaboratorul lui Dumnezeu la evanghelia lui Cristos, ca să vă întărească şi să vă îmbărbăteze cu privire la credinţa voastră,
pentru ca nimeni să nu se clatine în aceste necazuri. De fapt, ştiţi voi înşivă că la aceasta am fost destinaţi.
Şi când eram la voi, v-am spus de mai înainte că vom avea de suferit, după cum s-a şi întâmplat, şi voi o ştiţi.
De aceea, nemaiavând răbdare, am trimis ca să aflu despre credinţa voastră pentru ca nu cumva să vă fi ispitit ispititorul, iar osteneala noastră să fi fost zadarnică.
Dar acum Timotei s-a întors la noi de la voi şi ne-a adus vestea cea bună a credinţei şi iubirii voastre şi că aveţi o bună amintire despre noi întotdeauna, dorind să ne vedeţi aşa cum şi noi [dorim să vă vedem].
De aceea, fraţilor, suntem mângâiaţi prin voi în orice strâmtorare şi necaz, datorită credinţei voastre,
căci acum mai prindem viaţă, dacă voi staţi neclintiţi în Domnul.
De fapt, ce mulţumire i-am putea aduce lui Dumnezeu în privinţa voastră pentru toată bucuria cu care ne bucurăm datorită vouă înaintea Dumnezeului nostru?
10 Noaptea şi ziua îl rugăm cu stăruinţă să vă vedem faţa şi să completăm ceea ce mai lipseşte credinţei voastre.
11 Însuşi Dumnezeu şi Tatăl nostru şi Domnul nostru Isus să îndrepte calea noastră spre voi,
12 iar pe voi să vă facă Domnul să creşteţi şi să prisosiţi în iubire unii faţă de alţii şi faţă de toţi, aşa cum suntem noi faţă de voi,
13 ca să întărească inimile voastre, aşa încât să fiţi fără prihană înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru la venirea Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii săi. Amin.