7
Când vreau să-l vindec pe Israel,
se descoperă nelegiuirea lui Efraim şi răutăţile Samariei,
întrucât înfăptuieşte minciună;
hoţul intră, iar ceata jefuieşte afară,
fără să se gândească în inima lor
că eu îmi amintesc de toată răutatea lor.
Acum, faptele lor îi învăluie şi sunt în faţa mea.
Cu răutatea lor îl înveselesc pe rege
şi cu minciunile lor, pe căpetenii.
Toţi comit adulter ca un cuptor încălzit de brutar;
dar până şi el încetează să aţâţe [focul]
după ce a frământat aluatul, până când dospeşte.
În ziua regelui nostru, căpeteniile se îmbolnăvesc de fierbinţeala vinului;
el îşi întinde mâna către batjocoritori.
În capcana lor, ei se apropie având inima ca un cuptor
Toată noaptea brutarul lor doarme,
iar dimineaţa el arde că un foc în flăcări.
Toţi ard ca un cuptor şi îşi devorează judecătorii;
toţi regii lor cad şi nu mai este nimeni dintre ei care să mă invoce.
Efraim se amestecă printre neamuri
Efraim este o turtă care n-a fost întoarsă.
Străinii devorează puterea lui, şi el nu o recunoaşte,
i-a răsărit cărunteţea, şi el nu ştie.
10 Mândria lui Israel dă mărturie împotriva feţei lui,
şi ei nu se întorc la Domnul Dumnezeul lor
şi, cu toate acestea, nu-l caută.
11 Efraim a devenit ca o porumbiţă fără de minte şi fără inimă,
ei cheamă Egiptul şi merg în Asiria.
12 Când vor merge, îmi voi întinde laţul peste ei
şi-i voi face să cadă ca păsările cerului.
Îi voi pedepsi cum s-a auzit în adunarea lor.
13 Vai de ei, pentru că se îndepărtează de mine!
Pieire lor, căci s-au răzvrătit împotriva mea!
Eu am vrut să-i răscumpăr, dar ei spun minciuni împotriva mea.
14 Nu strigă către mine din inimă,
ci se vaită în paturile lor.
Sunt atraşi de grâu şi de must şi se întorc împotriva mea
15 Eu i-am instruit şi le-am întărit braţele,
iar ei plănuiesc răul împotriva mea.
16 Se întorc, dar nu spre Cel care este deasupra;
sunt ca un arc înşelător.
Căpeteniile lor vor cădea de sabie
din cauza obrăzniciei limbii lor.
Aceasta va fi spre batjocura lor în ţara Egiptului.