10
Vai de cei ce promulgă hotărâri nelegiuite
şi de cei care pun în scris oprimarea
ca să devieze judecarea săracilor
şi să îndepărteze judecata săracilor poporului meu,
ca văduvele să devină prada lor şi să-i jefuiască pe orfani.
„Ce veţi face în ziua vizitării,
când devastarea va veni de departe?
La cine veţi alerga după ajutor
şi unde veţi lăsa măreţia voastră?
Vor îngenunchia printre prizonieri
şi vor cădea printre cei ucişi.
Cu toate acestea, mânia Domnului nu se potoleşte
şi braţul lui este încă întins.
Vai de Asiria, toiagul mâniei mele!
Nuiaua din mâna lor este indignarea mea.
Am trimis-o la un neam făţarnic
şi-i voi ordona împotriva poporului mâniei mele
ca să-i prădeze, să-i jefuiască
şi să-i facă un loc de călcat cu picioarele
ca noroiul de pe drumuri.
Dar el nu gândeşte aşa
şi în inima lui nu plănuieşte astfel,
ci în inima sa este să nimicească
şi să distrugă nu puţine popoare.
Căci el zice:
«Nu sunt oare toate căpeteniile mele regi?
Oare nu este Carchemiş ca şi Calno?
Nu este Arpad ca Hamat?
Nu este Damascul ca Samaria?
10 După cum mâna mea a ajuns în regatele idolilor,
unde chipurile lor cioplite erau mai multe
decât la Ierusalim şila Samaria,
11 oare după cum am făcut cu Samaria şi cu idolii ei,
nu voi face şicu Ierusalimul şi cu idolii lui?»”.
12 Dar, când Domnul va împlini toată lucrarea sa pe muntele Sion şi în Ierusalim,voi pedepsi rodul îngâmfării inimii regelui Asiriei şi splendoarea trufiei ochilor săi,
13 căci el a zis:
„Prin puterea mâinii mele am făcut-o
şi prin înţelepciunea mea – pentru că sunt priceput –
am mutat hotarele popoarelor,
le-am prădat depozitele
şi, ca un viteaz, i-am dat jos
pe cei care şedeau [pe tronuri];
14 ca la un cuib a ajuns mâna mea la bogăţiile popoarelor
şi cum strânge cineva ouăle părăsite,
aşa am strâns eu tot pământul
şi nu a fost nimeni care să bată din aripi
sau să-şi deschidă gura şi să ciripească.,
15 Se laudă oare securea
împotriva celui care o foloseşte?
Se făleşte fierăstrăul
împotriva celui care-l mânuieşte?
Ca şi cum nuiaua l-ar mişca
pe cel care o ridică!
Ca şi cum toiagul s-ar ridica
de parcă nu ar fi lemn!”.
16 De aceea, Domnul Dumnezeul Sabaot
va trimite slăbiciune între cei puternici ai lui
şi, sub măreţia lui, va aprinde o ardere ca arderea focului.
17 Lumina lui Israel va deveni foc
şi Sfântul lui, o flacără care va arde
şi va mistui spinii şi mărăcinii lui într-o singură zi.
18 Va arde strălucirea pădurii
şi a grădinii – suflet şi trup –
şi va fi ca un bolnav care leşină.
19 Ceilalţi copaci din pădurea lui vor fi în număr mic
şi un copil va putea să-i scrie.
20 În ziua aceea, restul lui Israel
şi cei scăpaţi din casa lui Iacob
nu se vor mai sprijini pe cel care îi lovea,
ci se vor sprijini pe Domnul, Sfântul lui Israel, în adevăr.
21 Un rest se va întoarce, restul lui Iacob,
la Dumnezeul cel Puternic.
22 Căci chiar dacă poporul tău, Israele, ar fi ca nisipul mării,
numai un rest din el se va întoarce,
căci nimicirea hotărâtă se va revărsa în dreptate.
23 Şi [nimicirea] hotărâtă,
Domnul Dumnezeul Sabaot o va împlini în mijlocul ţării.
24 De aceea, aşa spune Domnul Dumnezeul Sabaot:
„Nu te teme, poporul meu, locuitori ai Sionului, de Asiria!
Aceasta te va lovi cu toiagul şi va ridica împotriva ta nuiaua
în acelaşi fel ca Egiptul.
25 Căci peste puţin, peste puţin timp,
indignarea şi mânia mea se vor împlini spre nimicirea lor”.
26 Domnul Sabaot va ridica biciul împotriva lui,
cum l-a lovit pe Madian la stânca Horeb,
şi toiagul lui va fi deasupra mării şi se va înălţa
în acelaşi fel ca în Egipt.
27 În ziua aceea, va fi îndepărtată povoara de pe umerii tăi, va fi sfărâmat jugul de pe grumazul tău,
jugul va fi distrus înaintea abundenţei.
28 A venit la Aiat,
a traversat prin Migron,
şi-a lăsat lucrurile la Micmaş.
29 A străbătut trecătoarea,
a poposit la Gheba.
Rama s-a înspăimântat
şi Ghibeea lui Saul a luat-o la fugă.
30 „Înalţă-ţi glasul, Bat-Galim!
Ascultă, Laiş!
Sărmane Anatot!
31 Madmena fuge,
locuitorii din Ghebim caută refugiu.
32 Încă o zi se opreşte la Nob,
ameninţă cu mâna muntele Fiicei Sionului,
colina Ierusalimului”.
33 Iată, Domnul Dumnezeul Sabaot taie cu putere ramurile:
cele înalte vor fi tăiate
şi cele semeţe vor fi date jos!
34 Taie tufişurile pădurii cu securea
şi Libanul va cădea sub cel Puternic.