20
În anul când a venit Tartan la Aşdod, trimis de Sargon, regele Asiriei, a luptat împotriva [cetăţii] Aşdod şi a cucerit-o;
în acel timp, Domnul a vorbit prin profetul Isaia, fiul lui Amoţ, zicând: „Desfă-ţi sacul de pe coapse şi dezleagă-ţi sandalele de pe picioarele tale!”. Şi a făcut aşa, umblând gol şi desculţ.
Domnul a zis: După cum slujitorul meu Isaia a umblat gol şi desculţ timp de trei ani, ca semn şi prevestire pentru Egipt şi pentru Etiopia,
la fel îi va conduce regele Asiriei pe captivii Egiptului şi pe deportaţii Etiopiei, tineri şi bătrâni, goi şi desculţi, pe cei cu coapsele descoperite, ruşinea Egiptului.
Atunci se vor îngrozi şi se vor ruşina de Etiopia, siguranţa lor, şi de Egipt, mândria lor.
Locuitorii coastei vor spune în ziua aceea: «Iată, aici este încrederea noastră spre care am fugit ca să găsim ajutor şi să fim salvaţi de regele Asiriei! Şi noi cum vom mai fi salvaţi?»”.