22
Profeţie despre Valea Viziunii.
„Ce ai de ai urcat cu totul pe acoperişuri,
[cetate] plină de zgomote, cetate gălăgioasă, cetate veselă?
Cei străpunşi ai tăi nu sunt străpunşi de sabie şi nici morţi în luptă.
Toate căpeteniile tale au fugit împreună,
au fost capturate fără arc;
toţi cei care au fost găsiţi în tine au fost făcuţi prizonieri, au fugit împreună.
De aceea am zis:
«Întoarceţi-vă privirea de la mine,
lăsaţi-mă să plâng cu amar;
nu vă pripiţi să mă mângâiaţi
pentru ruina fiicei poporului meu!».
Căci este o zi de groază, de ruină şi de derută
de la Domnul Dumnezeul Sabaot în Valea Viziunii,
de prăbuşire a zidului şi de strigăt către munte,
Elam poartă tolba;
Aram are care şi călăreţi
şi Chir îşi dezveleşte scutul.
Văile tale cele mai frumoase sunt pline de care
şi călăreţii sunt aşezaţi în linie de luptă la poartă.
A fost dată la o parte apărătoarea lui Iuda;
în ziua aceea vei privi la armele din adăpostul din pădure.
Veţi vedea spărturile din cetatea lui David, pentru că sunt multe,
şi veţi aduna apele din cisterna de jos.
10 Veţi număra casele Ierusalimului
şi veţi dărâma casele pentru ca să întăriţi zidul.
11 Veţi face un rezervor între cele două ziduri
pentru apele cisternei celei vechi,
dar nu vă veţi uita la cel care a făcut-o
şi nu veţi privi la cel care a întocmit-o de demult.
12 În ziua aceea,
Domnul Dumnezeul Sabaot vă va chema la plâns şi la jale,
să vă radeţi capul şi să vă încingeţi cu sac.
13 Căci, iată, veselie şi bucurie, se ucid boi şi se înjunghie oi,
se consumă carne şi se bea vin:
«Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri!».
14 Domnul Sabaot mi-a descoperit la ureche şi mi-a zis:
«Nu, nelegiuirea aceasta nu vi se va ierta până nu veţi muri!»,
zice Domnul Dumnezeul Sabaot”.
15 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul Sabaot:
„Hai, mergi la Şebna, administratorul palatului [şi spune-i]:
16 «Ce ai tu aici şi cine eşti tu aici
că sapi pentru tine un mormânt
ca unul care-şi sapă mormântul pe înălţime,
tăindu-şi în stâncă o locuinţă pentru sine?
17 Iată, Domnul te va azvârli cum azvârle un viteaz
şi te va înşfăca cu putere.
18 Da, te va învârti,
cu amândouă mâinile te va învârti ca pe o minge
într-o ţară îndepărtată.
Acolo vei muri, acolo vor fi carele măreţiei tale,
tu, ruşinea casei stăpânului tău.
19 Te voi îndepărta din funcţia ta
şi el te va înlătura de la postul tău.
20 În ziua aceea îl voi chema pe slujitorul meu,
Eliachim fiul lui Hilchia,
21 îl voi îmbrăca cu tunica ta,
îl voi încinge cu brâul tău şi voi da puterea ta în mâna lui.
El va fi ca un tatăpentru locuitorii Ierusalimului
şi pentru casa lui Iuda.
22 Voi pune pe umărul lui cheia casei lui David:
când va deschide, nimeni nu va putea să închidă,
iar când va închide, nimeni nu va putea să deschidă.
23 Îl voi fixa ca pe un ţăruş în loc sigur
şi va fi un tron de glorie pentru casa tatălui său.
24 Pe el se va sprijini toată gloria casei tatălui său,
urmaşi şi odrasle, toate vasele mici, de la cupe până la amfore.
25 În ziua aceea, oracolul Domnului Sabaot, va fi îndepărtat ţăruşul din locul sigur, va fi tăiat şi va cădea, iar povoara care era deasupra lui va fi nimicită, căci Domnul a vorbit»”.