55
Voi, toţi, cei însetaţi, veniţi la apă,
chiar şi cel care nu are argint!
Veniţi, cumpăraţi şi mâncaţi!
Veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte,
dar fără argint şi fără plată!
De ce cântăriţi argint pentru ceea ce nu este pâine?
De ce trudiţi pentru ceea ce nu satură?
Ascultaţi-mă şi veţi mânca bine
şi sufletele voastre se vor desfăta din belşug
Plecaţi-vă urechea şi veniţi la mine!
Ascultaţi şi sufletele voastre vor trăi!
Voi încheia cu voi o alianţă veşnică,
după bunătatea de neclintit faţă de David.
Iată, l-am pus ca martor pentru popoare,
principe şi conducător pentru neamuri.
Iată, vei chema un neam pe care nu-l cunoşteai
şi un neam care nu te cunoştea va alerga spre tine
de dragul Domnului Dumnezeului tău,
al Sfântului lui Israel, care te-a glorificat.
Căutaţi-l pe Domnul cât timp se lasă găsit,
chemaţi-l cât timp este aproape!
Să-şi părăsească nelegiuitul calea sa
şi păcătosul, gândurile sale!
Să se întoarcă la Domnul şi el se va îndura de ei,
la Dumnezeul nostru, căci el este mărinimos în iertare.
Căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre
şi căile voastre nu sunt căile mele
– oracolul Domnului.
Cât de înălţate sunt cerurile faţă de pământ,
la fel de înălţate sunt căile mele faţă de căile voastre
şi gândurile mele faţă de gândurile voastre.
10 Căci aşa cum ploaia şi zăpada coboară din ceruri
şi nu se întorc acolo fără să ude pământul
şi să-l facă să rodească, să încolţească
şi să dea sămânţă semănătorului
şi pâine celui care mănâncă,
11 la fel va fi cuvântul meu care a ieşit din gura mea:
nu se va întoarce la mine în mod zadarnic,
fără ca să facă ceea ce îmi place
şi să aibă succesul pentru care l-am trimis
12 Veţi ieşi cu bucurie şi veţi fi călăuziţi în pace.
Munţii şi dealurile vor izbucni de bucurie înaintea voastră
şi toţi copacii câmpiei vor bate din palme.
13 În locul spinului se va înălţa chiparosul,
iar în locul urzicii va creşte mirtul.
Şi va fi pentru Domnul faimă şi semn veşnic
care nu se va şterge