1 Iob a continuat sa-şi pronunţe asemănarea, zicând:
2 „Ce n-aş da să fiu ca în lunile dinainte,
ca în zilele când Dumnezeu mă proteja!
3 Atunci, candela lui strălucea deasupra capului meu
şi în lumina sa umblam pe întuneric.
4 Aşa era în zilele tinereţii mele,
când favoarea lui Dumnezeu era asupra cortului meu,
5 când, încă, Cel Atotputernic era cu mine
şi tinerii mei erau în jurul meu;
6 când îmi spălam picioarele în smântână
şi stânca făcea să curgă pentru mine râuri de untdelemn;
7 când ieşeam la poarta cetăţii
şi în piaţă îmi fixam scaunul,
8 tinerii mă vedeau şi se ascundeau,
iar bătrânii se ridicau şi stăteau în picioare.
9 Căpeteniile îşi reţineau cuvintele
şi-şi puneau mâna la gură.
10 Glasul celor care stăteau în faţă înceta
şi limba lor se lipea de cerul gurii.

11 Urechea care mă auzea mă numea fericit,
iar ochiul care mă vedea dădea mărturie pentru mine.
12 Căci îi salvam pe nevoiaşul care striga după ajutor
şi pe orfanul care nu era ajutat.
13 Binecuvântarea celui care pierea venea asupra mea
şi făceam să se bucure inima văduvei.
14 Mă îmbrăcam cu dreptate şi ea mă înveşmânta
şi judecata mea era ca o manta şi un turban.
15 Eram ochi pentru cel orb
şi picioare pentru cel şchiop.
16 Eu eram tată pentru cei nevoiaşi
şi cauza veneticului o cercetam.
17 Zdrobeam măselele celui nedrept
şi dintre dinţii lui smulgeam prada.
18 Ziceam: «în cuibul meu îmi voi da duhul
şi zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Rădăcina mea se deschidea spre ape
şi roua se odihnea pe ramurile mele.
20 Onoarea mea se va înnoi odată cu mine
şi arcul meu se va transforma în mâna mea».
21 Mă ascultau şi aşteptau,
tăceau înaintea sfatului meu.
22 După cuvintele mele, nu mai repetau
şi peste ei picura cuvântul meu.
23 Mă aşteptau ca pe ploaie
şi-şi deschideau larg gura, ca pentru ploaia de primăvară.
24 Dacă râdeam pe seama lor, nu dădeau crezare
şi nu puteau să facă să cadă lumina feţei mele.
25 Iubeam drumul lor şi mă aşezam în frunte;
şedeam ca un rege în trupă
când îi mângâie pe cei care jelesc.