25
Cuvântul care a fost către Ieremia despre tot poporul lui Iuda în al patrulea an al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda (acest an era primul al lui Nabucodonosor, regele Babilonului),
şi pe care l-a pronunţat Ieremia, profetul, întregului popor al lui Iuda şi tuturor locuitorilor Ierusalimului:
Din al treisprezecelea an al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, şi până astăzi – sunt douăzeci şi trei de ani de când cuvântul Domnului a fost către mine – v-am vorbit, am fost trezit ca să vorbesc, dar nu aţi ascultat.
Domnuli-a trimis la voi pe toţi slujitorii săi, profeţii; i-a trezit şi i-a trimis, dar nu aţi ascultat şi nu v-aţi plecat urechea ca să-i ascultaţi.
Ei au zis: „Întoarceţi-vă fiecare de la calea voastră cea rea şi de la răutatea faptelor voastre şi veţi locui pe pământul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri din veac şi până-n veac!
Nu mergeţi după alţi dumnezei ca să le slujiţi şi să vă prosternaţi înaintea lor şi nu mâniaţi cu lucrarea mâinilor voastre, iar eu nu vă voi face rău!
Dar nu m-aţi ascultat – oracolul Domnului –, ci m-aţi mâniat prin lucrarea mânilor voastre, spre răul vostru.
De aceea, aşa vorbeşte Domnul Sabaot: „Pentru că nu aţi ascultat cuvintele mele,
iată, voi trimite să ia toate familile din nord – oracolul Domnului – şi-l voi face pe Nabucodonosor, regele din Babilon, slujitorul meu, să vină împotriva acestei ţări, împotriva locuitorilor ei şi împotriva tuturor acestor neamuri de jur împrejur şi le voi da groazei, batjocurii şi devastării permanente!
10 Voi face să înceteze între ei glasul de bucurie şi glasul de veselie, glasul mirelui şi glasul miresei, sunetul râşniţei şi lumina candelei.
11 Ţara aceasta va fi dată devastării şi groazei şi îl vor sluji neamurile acestea pe regele Babilonului timp de şaptezeci de ani.
12 Când se vor împlini cei şaptezeci de ani, îi voi pedepsi pe regele Babilonului şi pe neamul acesta – oracolul Domnului – pentru nelegiuirea lor, iar ţara caldeilor o voi da devastării fără sfârşit.
13 Voi face să vină asupra acestei ţări toate cuvintele mele pe acre le-am spus împotriva ei şi tot ce este scris în cartea aceasta şi pe care le-a profeţit Ieremia împotriva tuturor neamurilor.
14 Chiar şi ei vor sluji neamuri multe şi regi mari, iar eu îi voi răsplăti după faptele şi lucrarea mâinilor lor”.
15 Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia această cupă cu vin a mâniei mele din mâna mea şi fă să fie băută de toate neamurile la care te voi trimite!
16 Ele vor bea, se vor clătina şi îşi vor ieşi din minţi înaintea sabiei pe care eu o voi trimite între el!
17 Eu am luat cupa din mâna Domnului şi am dat-o să fie băută de către toate neamurile la care Domnul m-a trimis:
18 Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, regilor şi căpeteniilor sale, ca să fie date devastării, groazei, batjocurii şi blestemului, cum este astăzi;
19 lui Faraon, regele Egiptului, slujitorilor lui, căpeteniilor lui şi întregului său popor;
20 la toată Arabia, tuturor regilor din ţara Uţ, tuturor regilor din ţara filistenilor, lui Aşchelon, Gaza, Ecronu şi restului din Aşdod;
21 lui Edom, Moabu şi fiilor lui Amon;
22 tuturor regilor din Tir, tuturor regilor din Sidon şi tuturor regilor din insulele care sunt dincolo de mare;
23 lui Dedan, Tema, Buz şi tuturor celor cu părul tăiat;
24 tuturor regilor din Arabia şi tuturor regilor arabi care locuiesc în pustiu;
25 tuturor regilor din Zimri, tuturor regilor din Elam şi tuturor regilor din Media;
26 tuturor regilor din nord, apropiaţi sau îndepărtaţi, unora şi altora, tuturor regatelor ţărilor care sunt pe suprafaţa pământului. Iar regele Şeşac va bea după ei.
27 Spune-le: «Aşa vorbeşte Domnul Sabaot, Dumnezeul lui Israel: ‹Beţi, îmbătaţi-vă, vomitaţi, ca să cădeţi şi să nu vă mai ridicaţi dinaintea sabiei pe care eu o voi trimite între voi!› »”.
28 Dar dacă vor refuza să ia din mâna ta cupa ca să bea, spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul Sabaot: ‹Veţi bea!›.
29 Căci, iată, eu încep să fac rău cetăţii asupra căreia este chemat numele meu, iar voi veţi fi neatinşi? Nu veţi fi neatinşi, căci eu chem sabia asupra tuturor locuitorilor pământului – oracolul Domnului Sabaot.
30 Iar tu să le profeţeşti toate aceste lucruri şi să le spui:
«Domnul din înălţime răcneşte
şi din locuinţa sa cea sfântă îşi înalţă glasul;
răcneşte împotriva staulului său,
strigă precum cei care calcă în teasc
către toţi locuitorii pământului.
31 Răcnetul ajunge până la marginile pământului,
pentru că Domnul se ceartă cu neamurile,
se judecă cu toate făpturile:
pe cei răi îi va da sabiei»” –
oracolul Domnului.
32 Aşa vorbeşte Domnul Sabaot:
«Iată, răul este de la neam la neam
şi o furtună mare se ridică de la marginile pământului!».
33 Cei străpunşi ai Domnului, în ziua aceea, vor fi de la o margine a pământului până la cealaltă margine a pământului: nu vor fi jeliţi, nu vor fi adunaţi şi nu vor fi îngropaţi, ci vor deveni gunoi pe suprafaţa pământului.
34 Văitaţi-vă, păstori, strigaţi şi tăvăliţi-vă,
voi, călăuze ale turmei,
pentru că s-au împlinit zilele înjunghierii voastre!
Veţi fi împrăştiaţi şi veţi cădea ca un vas de preţ,
35 Vor pieri refugiul pentru păstori
şi scăparea, pentru călăuzele turmei.
36 Glas de strigăt al păstorilor
şi gemete ale călăuzelor turmei!
Căci Domnul devastează păşunile lor,
37 iar locuinţele paşnice sun reduse la tăcere
înaintea mâniei aprinse a Domnului.
38 Au părăsit ca un pui de leu vizuina;
ţara lor a devenit o ruină
din cauza furiei asupritorului
din cauza mâniei sale aprinse”.