36
În anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a fost acest cuvânt către Ieremia de la Domnul:
„Ia-ţi un sul de carte şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am spus cu privire la Israel, cu privire la Iuda şi cu privire la toate neamurile din ziua în care ţi-am vorbit – din zilele lui Iosia – şi până în ziua de azi!
Poate că va auzi casa lui Iuda tot răul pe care m-am gândit să li-l fac, ca să se întoarcă fiecare de la calea lui cea rea şi eu să le iert nelegiuire şi păcatul lor”
Ieremia l-a chemat pe Baruh, fiul lui Neria, iar Baruh a scris pe sulul cărţii, din gura lui Ieremia, toate cuvintele Domnului pe care i le spusese.
Ieremia i-a poruncit lui Baruh, zicând: „Eu sunt închis şi nu pot să merg la casa Domnului.
Mergi tu şi citeşte din cartea pe care ai scris de la mine cuvintele Domnului în auzul poporului, în casa Domnului, în zi de post; citeşte-le în auzul întregului Iuda care vine din cetăţile sale.
Poate va ajunge rugăciune lor înaintea Domnului şi se va întoarce fiecare de la calea lui cea rea, căci mare este mânia aprinsă a Domnului despre care a vorbit Domnul împotriva acestui popor”.
Baruh, fiul lui Neria, a făcut conform cu tot ce i-a poruncit Ieremia, profetul, şi a citit din carte cuvintele Domnului în casa Domnului.
În anul al cincilea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, în luna a noua, au vestit un post înaintea Domnului pentru tot poporul din Ierusalim şi pentru tot poporul care venea din cetăţi în Ierusalim.
10 Baruh a citit din carte cuvintele lui Ieremia în casa Domnului, în camera lui Ghemaria, fiul lui Şafan, scribul, în curtea superioară, la intrarea Porţii celei Noi a casei Domnului, în auzul întregului popor.
11 Miheia, fiul lui Ghemaria, fiul lui Şafan, a auzit toate cuvintele Domnului din carte.
12 A coborât la casa regelui, în camera scribului şi, iată, erau aşezate acolo toate căpeteniile: Elişama, scribul, Delaia, fiul lui Şemaia, Elnatan, fiul lui Acbor, Ghemaria, fiul lui Şafan, Sedecia, fiul lui Anania, şi toate căpeteniile.
13 Miheia le-a făcut cunoscute toate cuvintele pe care le-a auzit în timp ce Baruh citea din carte în auzul poporului.
14 Atunci, toate căpeteniile l-au trimis la Baruh pe Iehudi, fiul lui Netania, fiul lui Şelemia, fiul lui Cuşi, spunând: „Ia în mâna ta sulul din care ai citit în auzul poporului şi vino!”. Baruh, fiul lui Neria, a luat în mâna lui şi a venit la ei.
15 Ei i-au zis: „Aşază-te şi citeşte în auzul nostru!”. Şi Baruh a citit în auzul lor.
16 Când au auzit ei toate cuvintele, s-au îngrozit unul în faţa celuilalt şi i-au spus lui Baruh: „Îi vom face cunoscute regelui toate aceste lucruri”.
17 Iar pe Baruh l-au întrebat: „Spune-ne cum ai scris toate aceste cuvinte din gura lui!”.
18 Baruh le-a zis: „El îmi spunea cu gura lui toate aceste cuvinte, iar eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală”.
19 Atunci, căpeteniile i-au zis lui Baruh: „Mergeţi şi ascundeţi-vă tu şi Ieremia şi nimeni să nu ştie unde sunteţi!”.
20 Apoi ei au mers la rege în curte, dar au lăsat sulul în camera lui Elişama, scribul, şi au spus toate lucrurile în auzul regelui.
21 Dar regele l-a trimis pe Iehudi să ia sulul, iar el l-a luat din camera lui Elişama, scribul. Iehudi l-a citit în auzul regelui şi în auzul tuturor căpeteniilor care erau lângă rege.
22 Regele şedea în casa de iarnă – era luna a noua – şi [focul] ardea înaintea lui în vatră.
23 Când Iehudi [a terminat] de citit trei sau patru coloane, [regele] a tăiat cu un cuţit cartea şi a aruncat-o în focul care era în vatră până când s-a terminat tot sulul în focul care era în vatră.
24 Totuşi, nu s-au înspăimântat şi nici nu şi-au afâşiat hainele nici regele sau vreun slujitor al său când au auzit toate aceste cuvinte.
25 Elnatan, Delaia şi Ghemaria au insistat la rege ca să nu ardă sulul, dar el nu i-a ascultat.
26 Ci regele le-a poruncit lui Ierahmeel, fiul regelui, lui Seraia, fiul lui Azriel, şi lui Şelemia, fiul lui Abdiel, să-i prindă pe Baruh, scribul, şi ep Ieremia, profetul. Dar Domnul îi făcuse să se ascundă.
27 Cuvântul Domnului a fost către Ieremia după ce regele arsese sulul şi cuvintele pe care Baruh le scrisese din gura lui Ieremia.:
28 „Ia din nou un alt sul şi scrie pe el taote cuvintele care erau îaninte, care erau scrise pe primul sul şi pe care l-a ars Ioiachim, regele lui Iuda!
29 Iar împotriva lui Ioiachim, regele lui Iuda, spune: aşa vorbeşte Domnul: «Tu ai ars sulul acesta, spunând: ‹De ce ai scris pe el că regele Babilonului va veni şi va distruge ţara aceasta şi va nimici din ea om şi animal› »”.
30 De aceea, aşa vorbeşte Domnul împotriva lui Ioiachim, regele lui Iuda: „Nu va mai fi pentru el cine să stea pe tronul lui David, iar cadavrul lui va fi aruncat la căldură ziua şi la frig noaptea.
31 Îi voi pedepsi pe el, descendenţa lui şi pe toţi slujitorii lui pentru nelegiuirea lor şi voi face să vină asupra lor – asupra locuitorilor din Ieruaslim şi asupra fiecărui om din Iuda – tot răul pe care l-am spus împotriva lor, iar ei nu au ascultat”.
32 Ieremia a luat un alt sul şi i l-a dat lui Baruh, scribul. [Baruh] a scris pe el din gura lui Ieremia toate cuvintele cărţii pe care Ioiachim, regele lui Iuda, o arsese în foc; ba au mai fost adăugate la ele multe cuvinte ca acelea.