22
Atunci Iosue i-a chemat pe [fiii] lui Ruben, pe [fiii] lui Gad şi jumătatea din tribul lui Manase
şi le-a zis: „Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, slujitorul Domnului, şi aţi ascultat de glasul meu în tot ce v-am poruncit.
Nu i-aţi părăsit pe fraţii voştri timp de multe zile, până astăzi; aţi păzit prescrierile poruncii Domnului Dumnezeului vostru.
Domnul Dumnezeul vostru le-a dat odihnă fraţilor voştri după cum le spusese. Acum întoarceţi-vă şi mergeţi la corturile voastre, în ţara pe care v-a dat-o în stăpânire Moise, slujitorul Domnului, dincolo de Iordan.
Aveţi mare grijă numai să împliniţi porunca şi legea pe care v-a dat-o Moise, slujitorul Domnului: să-l iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru, să umblaţi pe toate căile lui, să păziţi poruncile lui, să vă alipiţi de el şi să-i slujiţi din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru!”.
Iosue i-a binecuvîntat şi i-a trimis, iar ei au plecat la corturile lor.
Moise dăduse unei jumătăţi din tribul lui Manase [moştenire] în Basan, iar Iosue a dat celeilalte jumătăţi [moştenire] cu fraţii lor, dincoace de Iordan, la vest. Când Iosue i-a trimis la corturile lor, i-a şi binecuvântat
şi le-a zis: „Cu bogăţii multe vă întoarceţi la corturile voastre, cu foarte multe turme, cu argint, aur, bronz, fier şi foarte multă îmbrăcăminte. Împărţiţi cu fraţii voştri prada luată de la duşmanii voştri!”.
Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din tribul lui Manase s-au întors şi au mers de la fiii lui Israel, din Şilo – care este în ţara Canaan – în ţinutul Galaad, în ţara lor pe care au luat-o în stăpânire, după cuvântul Domnului [dat] prin Moise.
10 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din tribul lui Manase au ajuns la malul Iordanului, care este în ţara Canaan, şi au zidit acolo un altar lângă Iordan, un altar măreţ la înfăţişare.
11 Fiii lui Israel au auzit zicându-se: „Iată, fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătate din tribul lui Manase au zidit un altar în faţa ţării Canaanului, pe malurile Iordanului, în partea fiilor lui Israel”.
12 Fiii lui Israel au auzit şi au convocat toată adunarea fiilor lui Israel la Şilo ca să meargă la luptă împotriva lor.
13 Fiii lui Israel i-au trimis la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătatea tribului lui Manase, în ţara Galaad, pe Pinhas, fiul lui Eleazar, preotul,
14 şi zece căpetenii cu el, câte o căpetenie pentru fiecare casă părintească a fiecărui trib al lui Israel; toţi erau căpetenii ale caselor lor părinteşti între miile lui Israel.
15 Au venit la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătatea tribului lui Manase, în ţara Galaad şi le-au zis:
16 „Aşa spune toată adunarea Domnului: «Ce înseamnă infidelitatea aceasta pe care aţi săvârşit-o împotriva Dumnezeului lui Israel părăsind astăzi urmarea Domnului prin construirea unui altar, răzvrătindu-vă astăzi împotriva Domnului?
17 Este puţin păcatul lui Peor de care nu ne-am purificat până astăzi şi care a adus un flagel în adunarea Domnului,
18 şi voi părăsiţi astăzi urmarea Domnului? Dacă vă răzvrătiţi azi împotriva Domnului, mâine el se va mânia împotriva întregii adunări a lui Israel.
19 Dacă ţara care este în stăpânirea voastră este impură, treceţi în ţara care este în stăpânirea Domnului, unde locuieşte cortul Domnului, şi luaţi-vă stăpânire între noi, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă răzvrătiţi împotriva noastră zidindu-vă un altar în afară de altarul Domnului Dumnezeului nostru.
20 Nu a păcătuit Acan, fiul lui Zerah, împotriva [regulii] nimicirii? Iar mânia a căzut peste toată adunarea lui Israel şi el nu a pierit singur în păcatul său»”.
21 Fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi jumătatea tribului lui Manase le-au răspuns căpeteniilor între miile lui Israel:
22 „Dumnezeul dumnezeilor, Domnul, Dumnezeul dumnezeilor, Domnul ştie! Şi Israel să ştie! Dacă din răzvrătire sau din infidelitate [am făcut] împotriva Domnului, Domnul să nu ne vină în ajutor în ziua aceasta!
23 Dacă ne-am zidit un altar ca să părăsim urmarea Domnului şi să aducem pe el arderi de tot şi ofrande sau ca să aducem pe el jertfe de împăcare, Domnul să ne ceară socoteală!
24 Dar noi am făcut-o de teama acestui lucru: mâine fiii voştri le vor spune fiilor noştri: «Ce aveţi voi cu Domnul Dumnezeul lui Israel?
25 Domnul a pus Iordanul hotar între noi şi voi, fiii lui Ruben şi fiii lui Gad: voi nu aveţi parte în Domnul!». Şi fiii voştri îi vor face pe fiii noştri să înceteze să se teamă de Domnul.
26 Şi ne-am zis: «Să ne zidim un altar, nu pentru arderi de tot, nici pentru jertfă:
27 ci ca o mărturie între noi şi voi, între urmaşii noştri de după noi, că să facem slujirea Domnului înaintea lui prin arderile noastre de tot, prin jertfele noastre şi prin jertfele noastre de împăcare, ca să nu spună fiii voştri mâine fiilor noştri: ‹Voi nu aveţi parte în Domnul› ».
28 Noi am zis: «Dacă va fi ca mâine să spună către noi şi către generaţiile noastre», noi vom zice: «Iată modelul altarului pe care l-au făcut părinţii noştri, nu pentru ardere de tot şi nici pentru jertfă, ci ca mărturie între noi şi voi!».
29 Departe de noi să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să părăsim astăzi urmarea Domnului prin zidirea unui altar pentru arderi de tot, pentru ofrande şi pentru jertfe, diferit de altarul Domnului Dumnezeului nostru care este înaintea sanctuarului său”.
30 Când Pinhas, preotul, căpeteniile adunării şi căpeteniile între miile lui Israel care erau cu el au auzit cuvintele pe care le-au rostit fiii lui Ruben, fiii lui Gad şi fiii lui Manase, li s-a părut bine.
31 Pihnas, fiul lui Eleazar, preotul, le-a spus fiilor lui Ruben, fiilor lui Gad şi fiilor lui Manase: „Astăzi am cunoscut că Domnul este în mijlocul nostru, pentru că nu aţi săvârşit infidelitatea aceasta împotriva Domnului. Şi i-aţi salvat pe fiii lui Israel din mâna Domnului”.
32 Pihnas, fiul lui Eleazar, preotul, şi căpeteniile s-au întors de la fiii lui Ruben şi de la fiii lui Gad, din ţara Galaad în ţara Canaan, la fiii lui Israel, cărora le-au adus ştirea.
33 Lucrul acesta a fost plăcut în ochii fiilor lui Israel. Fiii lui Israel l-au binecuvântat pe Dumnezeu şi nu mai ziceau că merg împotriva lor la luptă ca să le prădeze ţara în care locuiau fiii lui Ruben şi fiii lui Gad.
34 Fiii lui Ruben şi fiii lui Gad au numit altarul acela „Ed”, căci [şi-au zis]: „el este martor între noi că Domnul este Dumnezeu”.