24
Iosue a adunat toate triburile lui Israel la Sihem şi i-a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui şi pe scribii lui şi au stat înaintea lui Dumnezeu.
Iosue a zis întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: «Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Abraham şi tatăl lui Nahor au locuit dintotdeauna de cealaltă parte a Râului şi au slujit altor dumnezei.
L-am luat pe tatăl vostru Abraham de dincolo de Râu şi l-am purtat prin toată ţara Canaan; i-am înmulţit sămânţa şi i l-am dat pe Isaac.
Lui Isaac i i-am dat pe Iacob şi pe Esau; lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacob şi fiii lui au coborât în Egipt.
I-am trimis pe Moise şi pe Aaron şi am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui şi apoi v-am scos [de acolo].
I-am scos pe părinţii voştri din Egipt şi aţi ajuns la mare. Egiptenii i-au urmărit pe părinţii voştri până la marea Roşie cu care şi călăreţi.
Au strigat către Domnul şi Domnul a pus întuneric între voi şi egipteni, a făcut să vină marea peste ei şi i-a acoperit. Ochii voştri au văzut ceea ce am făcut în Egipt. Voi aţi locuit în pustiu timp de multe zile.
V-am adus în ţara amoreilor care locuiau dincolo de Iordan; ei au luptat împotriva voastră, iar eu i-am dat în mâna voastră; voi aţi luat în stăpânire ţara lor şi i-am nimicit dinaintea voastră.
Balac, fiul lui Ţipor, regele din Moab, s-a ridicat şi a luptat împotriva lui Israel. L-a chemat pe Balaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme.
10 Dar eu nu am vrut să-l ascult pe Balaam: el v-a binecuvântat şi eu v-am salvat din mâna lui.
11 Aţi trecut Iordanul şi aţi ajuns la Ierihon. Stăpânii Ierihonului au luptat împotriva voastră: amoreii, ferezeii, canaaneenii, heteii, ghergheseii, heveii şi iebuseii: i-am dat în mâinile voastre,
12 am trimis înaintea voastră viespi şi i-au alungat dinaintea voastră pe cei doi regi ai amoreilor: [acest lucru] nu a fost nici cu sabia, nici cu arcul tău.
13 V-am dat o ţară în care nu aţi muncit şi cetăţi pe care nu le-aţi zidit şi aţi locuit în ele: aţi mâncat din viile şi din măslinii pe care nu i-aţi plantat».
14 Acum, temeţi-vă de Domnul şi slujiţi-i cu integritate şi în adevăr. Îndepărtaţi-vă de dumnezeii cărora le-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu şi în Egipt şi slujiţi Domnului.
15 Dacă vi se va părea greu să slujiţi Domnului, alegeţi pentru voi astăzi pe cine să slujiţi: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinţii voştri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoreilor care locuiesc în ţara voastră. Dar eu şi casa mea îl vom sluji pe Domnul.
16 Poporul a răspuns: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul şi să slujim altor dumnezei.
17 Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi şi pe părinţii noştri din ţara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noştri acele semne mari şi ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat şi printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut.
18 El a alungat toate popoarele, pe amoreii care locuiau în ţară înaintea noastră. Şi noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
19 Iosue a zis poporului: „Nu veţi putea să slujiţi Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile şi păcatele voastre.
20 Dacă îl veţi părăsi pe Domnul şi veţi sluji dumnezeilor străini, el se va întoarce, vă va face rău şi vă va nimici, după ce v-a făcut bine”.
21 Poporul i-a zis lui Iosue: „Nu! Noi îl vom sluji pe Domnul!”.
22 Iosue a zis poporului: „Voi sunteţi martori împotriva voastră că l-aţi ales pe Domnul ca să-i slujiţi”. Ei au răspuns: „Suntem martori!”.
23 „Acum îndepărtaţi-i pe dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru şi întoarceţi-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israel”.
24 Poporul i-a zis lui Iosue: „Noi îl vom sluji pe Domnul Dumnezeul nostru şi vom asculta glasul lui”.
25 În ziua aceea, Iosue a făcut o alianţă cu poporul; le-a dat hotărâri şi judecăţi la Sihem.
26 Iosue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare şi a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului.
27 Iosue a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martor împotriva voastră ca să nu-l trădaţi pe Dumnezeul vostru”.
28 Iosue a trimis poporul, fiecare la moştenirea lui.
29 După aceste lucruri, Iosue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani.
30 L-au înmormântat în teritoriul moştenirii sale, la Timnat-Serah, în muntele lui Efraim, la nord de muntele Gaaş.
31 Israel l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieţii lui Iosue şi în tot timpul vieţii bătrânilor care au trăit după Iosue şi care cunoşteau tot ce făcuse Domnul pentru Israel.
32 Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, au fost îngropate la Sihem, în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacob de la fiii lui Hamor, tatăl lui Sihem, cu o sută de chesita şi care este moştenirea fiilor lui Iosif.
33 Eleazar, fiul lui Aaron, a murit şi a fost îngropat pe dealul lui Pinhas, fiul său, [deal] care i-a fost dat în muntele lui Efraim.