3
Iosue s-a sculat de dimineaţă şi au pornit din Sitim toţi fiii lui Israel; au ajuns la Iordan şi au rămas peste noapte acolo înainte de a-l trece.
După trei zile, scribii au trecut prin tabără
şi au poruncit poporului: „Când veţi vedea arca alianţei Domnului Dumnezeului vostru dusă de preoţii leviţi, să vă ridicaţi de la locurile voastre şi să mergeţi după ea.
Dar să fie între voi şi ea o distanţă de circa două mii de coţi. Să nu vă apropiaţi de ea ca să cunoaşteţi calea pe care veţi merge, pentru că nu aţi mai trecut pe calea [aceasta] până acum”.
Iosue a zis poporului: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru!”.
Iosue le-a zis preoţilor: „Luaţi arca alianţei şi treceţi înaintea poporului”. Ei au luat arca alianţei şi au mers înaintea poporului.
Domnul i-a zis lui Iosue: „Astăzi voi începe să te înalţ înaintea întregului Israel ca să ştie că aşa cum am fost cu Moise, tot aşa sunt cu tine.
Porunceşte-le preoţilor care duc arca alianţei: «Când veţi ajunge la marginea apelor Iordanului, să rămâneţi la Iordan!»”.
Iosue le-a zis fiilor lui Israel: „Apropiaţi-vă şi ascultaţi cuvintele Domnului Dumnezeului vostru!”.
10 Iosue le-a zis: „Prin aceasta veţi cunoaşte că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, când va alunga dinaintea voastră pe canaaneeni, pe hetei, pe hevei, pe ferezei, pe gherghesei, pe amorei şi pe iebusei.
11 Iată, arca alianţei Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordan.
12 Acum, luaţi doisprezece bărbaţi din triburile lui Israel; câte un bărbat din fiecare trib.
13 Când tălpile picioarelor preoţilor care poartă arca alianţei Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordanului, [apele] se vor despărţi: cele care curg, de apele din partea de sus, care vor sta ca un dig”.
14 Când poporul a ieşit din corturile lor ca să treacă Iordanul, preoţii care duceau arca alianţei erau înaintea poporului.
15 Când preoţii care duceau arca au ajuns la Iordan şi când picioarele preoţilor care duceau arca s-au afundat în marginea apei – căci Iordanul era plin până peste maluri în zilele secerişului –
16 apele Iordanului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adam, cetatea care este lângă Ţartan, iar cele care coborau către marea din Arabah, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în faţa Ierihonului.
17 Preoţii care duceau arca alianţei Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordanului şi tot Israelul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordanul.