7
Fiii lui Israel au violat [regula] nimicirii: Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda, a luat din ce era dat nimicirii şi s-a aprins mânia lui Dumnezeu împotriva fiilor lui Israel.
Iosue a trimis din Ierihon nişte bărbaţi la Ai, care este lângă Bet-Aven, la răsărit de Betel, şi le-a zis: „Mergeţi şi exploraţi ţinutul”. Oamenii au mers şi au explorat [cetatea] Ai.
S-au întors la Iosue şi i-au spus: „Să nu urce tot poporul. Să urce cam două-trei mii de oameni ca să lovească cetatea. Nu obosi tot poporul până acolo, căci ei sunt puţini”.
Au mers acolo din popor circa trei mii de oameni, dar au luat-o la fugă dinaintea oamenilor din Ai.
Oamenii din Ai au lovit circa treizeci şi şase de oameni dintre ei; i-au urmărit de la poartă până la Şebarim şi i-au lovit în vale. Inima poporului s-a înmuiat şi a devenit ca apa.
Iosue şi-a sfâşiat hainele, s-au aruncat cu faţa la pământ până seara înaintea arcei Domnului, el şi bătrânii lui Israel, şi şi-au presărat praf pe cap.
Iosue a zis: „Ah, Doamne Dumnezeule, pentru ce ai făcut poporul acesta să treacă Iordanul? Ca să ne dai în mâinile amoreilor şi să ne nimiceşti? De ne-am fi mulţumit să rămânem dincolo de Iordan!
O, Doamne, ce voi spune după ce Israelul a întors spatele dinaintea duşmanului său?
Canaaneenii şi toţi locuitorii ţării vor auzi, ne vor înconjura şi vor şterge numele nostru de pe pământ. Ce vei face cu numele tău cel mare?”.
10 Domnul a zis lui Iosue: „Scoală-te! De ce stai culcat cu faţa [la pământ]?
11 Israel a păcătuit; au călcat legământul meu pe care li-l poruncisem. Au luat din ce era de dat nimicirii, au şi furat şi au pus printre lucrurile lor.
12 Fiii lui Israel nu pot să se ridice în faţa duşmanilor lor. Întorc spatele înaintea duşmanilor lor căci ei sunt de dat nimicirii. Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu veţi nimici ce este de dat nimicirii din mijlocul vostru.
13 Ridică-te, sfinţeşte poporul şi spune: «Sfinţiţi-vă pentru mâine, căci aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: ‹În mijlocul tău este un lucru care trebuia dat nimicirii, Israele; nu vei putea să te ridici înaintea duşmanilor tăi până când nu vei scoate ce este de dat nimicirii din mijlocul vostru›.
14 Să vă apropiaţi mâine dimineaţă după triburile voastre. Tribul pe care-l va arăta Domnul să se apropie familie după familie; familia pe care o va arăta Domnul să se apropie casă după casă; casa pe care o va arăta Domnul să se apropie bărbat după bărbat.
15 Cel care va fi arătat cu lucrul de dat nimicirii să fie ars în foc, el şi tot ce are el, pentru că a călcat alianţa Domnului şi a făcut nelegiuire în Israel»”.
16 Iosue s-a sculat dis-de-dimineaţă şi a făcut să se apropie Israelul, după triburile sale. A fost arătat tribul lui Iuda.
17 A făcut să se apropie familia lui Iuda şi a fost arătată familia lui Zerah; a făcut să se apropie familia lui Zerah, bărbat după bărbat, şi a fost arătat Zabdi.
18 A făcut să se apropie casa lui Zabdi, bărbat după bărbat, şi a fost arătat Acan, fiul lui Carmi, fiul lui Zabdi, fiul lui Zerah, din tribul lui Iuda.
19 Iosue i-a zis lui Acan: „Fiul meu, dă glorie şi laudă Domnului Dumnezeului lui Israel şi povesteşte-mi ce ai făcut. Nu-mi ascunde [nimic]”.
20 Acan i-a răspuns lui Iosue: „Într-adevăr, eu am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel şi am făcut aşa:
21 Am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi un lingou de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ, în mijlocul cortului meu, iar argintul este dedesubt”.
22 Iosue a trimis mesageri care au alergat la cort; şi, iată, lucrurile erau ascunse în cortul lui [Acan], iar argintul era dedesubt.
23 Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus la Iosue şi la toţi fiii lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului.
24 Iosue l-a luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, lingoul de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, turmele, cortul lui şi tot ce era al lui – întreg Israelul era cu el. I-au dus în valea Acor.
25 Iosue a zis: „Pentru ce ne-ai tulburat? Domnul te va tulbura pe tine astăzi”. Tot Israelul l-a ucis cu pietre. I-au ars în foc şi i-au ucis cu pietre.
26 Au ridicat deasupra lui o mare grămadă de pietre care este până în ziua de astăzi. Domnul şi-a încetat mânia. De aceea au dat locului aceluia numele de „Valea Acor” până în ziua de azi.