10
Regina din Saba a auzit de faima lui Solomon, datorată numelui Domnului, şi a venit să îl încerce prin ghicitori.
A sosit la Ierusalim cu foarte multe bogăţii: cu cămile care aduceau mirodenii, aur foarte mult şi pietre preţioase. A venit la Solomon şi i-a spus tot ceea ce avea pe inimă.
Solomon i-a explicat toate cuvintele sale. Nu a fost niciun cuvânt ascuns pentru rege pe care să nu i-l explice.
Regina din Saba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon şi palatul pe care îl construise,
hrana de la masa lui, locuinţa slujitorilor lui, ordinea slujirii sale, hainele lor, paharnicii lui şi arderile de tot pe care le aducea la templul Domnului şi a rămas fără suflare.
A zis regelui: „Este adevărat cuvântul pe care l-am auzit în ţara mea despre lucrările tale şi despre înţelepciunea ta.
Dar nu dădeam crezare cuvintelor până n-am venit şi n-am văzut cu ochii mei. Iată, nu mi s-a spus nici jumătate! Tu întreci în înţelepciune şi bunătate renumele pe care l-am auzit.
Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt slujitorii tăi care stau în faţa ta mereu şi ascultă înţelepciunea ta!
Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău căruia i-a plăcut de tine ca să te pună pe tronul lui Israel. În iubirea veşnică a Domnului pentru Israel, te-a pus rege ca să judeci şi să faci dreptatea.
10 Ea i-a dat regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase. N-au mai venit niciodată atâtea mirodenii ca acelea pe care le-a dat regina din Saba regelui Solomon.
11 Şi corăbiile lui Hiram care au adus aur din Ofir au adus din Ofir foarte mult lemn de santal şi pietre preţioase.
12 Regele a făcut din lemnul de santal balustrade pentru casa Domnului şi pentru casa regelui, harpe şi alăute pentru cântăreţi. N-a mai venit de atunci lemn de santal şi nu s-a mai văzut până în ziua de azi.
13 Regele Solomon i-a dat reginei din Saba tot ceea ce a dorit, tot ce a cerut în afară de ceea ce i-a dat după bunătatea sa regele Solomon. Apoi ea s-a întors şi s-a dus în ţara ei, ea şi slujitorii ei.
14 Greutatea aurului care venea la Solomon în fiecare an era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
15 în afară de ce [venea] de la negustorii cei mari şi din comerţul micilor negustori, de la toţi regii Arabiei şi de la guvernatorii ţării.
16 Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut: şase sute [de sicli] de aur intra pentru fiecare scut;
17 trei sute de scuturi mici din aur bătut: trei mine de aur intrau pentru fiecare scut. Regele le-a pus în încăperea [numită] „Pădurea Libanului”.
18 Regele a făcut un mare tron din fildeş şi l-a îmbrăcat cu aur fin.
19 Tronul avea şase trepte şi partea de sus era rotunjită în partea din spate; erau braţe de o parte şi de alta a locului unde se şedea şi doi lei stăteau lângă braţe.
20 Doisprezece lei erau pe cele şase trepte, de o parte şi de alta. Nu mai era aşa ceva în niciun regat.
21 Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur şi toate obiectele din încăperea [numită] Pădurea Libanului erau din aur curat. Nimic nu era din argint: în zilele lui Solomon, [argintul] nu avea nicio valoare.
22 Regele avea corăbii din Tarşiş pe mare cu corăbiile lui Hiram. O dată la trei ani veneau corăbiile din Tarşiş şi aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi babuini.
23 Regele Solomon a fost mai mare decât toţi regii pământului în bogăţie şi înţelepciune.
24 Toată lumea căuta [să vadă] faţa lui Solomon ca să audă înţelepciunea pe care o pusese Dumnezeu în inima lui.
25 Şi fiecare îşi aducea darul lui: obiecte de argint şi obiecte de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri, câte o cotă în fiecare an.
26 Solomon a adunat care şi călăreţi: avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de călăreţi pe care i-a pus în cetăţile pentru care şi pe lângă rege, la Ierusalim.
27 Regele a făcut ca argintul să fie atât de mult în Ierusalim ca pietrele, şi cedrii ca sicomorii care sunt în Şefelah.
28 Caii pe care îi avea Solomon proveneau din Egipt şi din Qewe. Negustorii regelui îi cumpărau din Qewe pe un preţ:
29 un car se aducea din Egipt cu şase sute de [sicli] de argint, iar un cal cu o sută cincizeci. Tot aşa se aduceau prin ei cai pentru regii hetei şi pentru regii din Aram.