7
În anul o sută cincizeci şi unu, Demetrios, [fiul] lui Seleucus, a fugit din Roma şi a urcat cu puţini oameni într-o cetate de coastă şi a devenit rege acolo.
Când a intrat în casa regească a părinţilor săi, armatele i-au prins pe Antioh şi pe Lysias pentru a-i aduce la el.
Când a aflat de situaţie, a zis: „Nu-mi arătaţi feţele lor!”.
Ei i-au ucis, iar Demetrios s-a aşezat pe tronul domniei sale.
Au venit la el oameni nelegiuiţi şi fără credinţă din Israel. Alchimos, care dorea să devină preot, era conducătorul lor.
Au acuzat poporul înaintea regelui, zicând: „Iuda şi fraţii lui i-au nimicit pe toţi prietenii tăi, iar pe noi ne-a alungat din ţara noastră.
Acum, trimite oameni în care te încrezi ca să meargă şi să vadă toată distrugerea pe care ne-a făcut-o nouă şi ţării regelui şi pedepseşte-i pe ei şi pe toţi cei care îi ajută!”.
Regele l-a chemat pe Bahides, unul dintre prietenii regelui care guverna dincolo de Râu şi care era mare în regat şi credincios regelui.
I-a trimis pe el şi pe Alchimos, nelegiuitul pe care-l făcuse preot, şi i-a poruncit să facă răzbunare împotriva fiilor lui Israel.
10 A plecat şi a mers cu o armată numeroasă în ţinutul lui Iuda. A trimis mesageri la Iuda şi la fraţii lui cu false cuvinte de pace.
11 Însă ei nu au dat atenţie cuvintelor lor, pentru că au văzut că veniseră cu armată numeroasă.
12 Totuşi, un grup de scribi s-au adunat la Alchimos şi Bahides pentru a cere ceea ce este drept.
13 Primii au fost hasideii, dintre fiii lui Israel, care le-au cerut pace.
14 Ei au zis: „A venit un preot din descendenţa lui Aaron cu armate şi nu ne va face nedreptate”.
15 [Bahides] le-a spus cuvinte de pace şi le-a jurat: „Nu vă voi face rău nici vouă, nici prietenilor voştri!”.
16 Ei i-au crezut, dar el a capturat dintre ei şaizeci de bărbaţi şi i-a ucis într-o singură zi, după cuvântul pe care l-a scris:
17 „Trupurile celor drepţi ai tăi şi sângele lor l-au vărsat în jurul Ierusalimului şi nu era nimeni care să-i îngroape”.
18 Atunci a căzut asupra întregului popor teamă şi groază şi spuneau: „Nu este adevăr în ei şi judecată! Căci şi-au încălcat ceea ce au stabilit şi jurământul pe care l-au făcut”.
19 Bahides a plecat de la Ierusalim şi şi-a fixat tabăra la Baitzait. A trimis şi i-a capturat pe mulţi dintre cei care trecuseră la el, i-a ucis pe unii din popor şi [i-a aruncat] în fântâna cea mare.
20 I-a încredinţat regiunea lui Alchimos şi i-a lăsat o armată ca să-l ajute, iar Bahides a plecat la rege.
21 Alchimos s-a bătut pentru [funcţia de] mare preot.
22 S-au adunat la el toţi cei care tulburau poporul lor, au luat în stăpânire ţinutul lui Iuda şi au făcut un mare măcel în Israel.
23 Iuda a văzut toate relele pe care le-a făcut Alchimos şi cei care erau cu el împotriva fiilor lui Israel: erau mai multe decât ale neamurilor.
24 A ieşit în toate ţinuturile Iudeii, de jur împrejur, a făcut răzbunare împotriva bărbaţilor care dezertaseră şi i-a împiedicat să mai străbată regiunea.
25 Când Alchimos a văzut că Iuda şi cei care erau cu el s-au întărit şi a înţeles că nu poate să le stea împotrivă, s-a întors la rege şi i-a acuzat pe ei de nelegiuiri.
26 Regele l-a trimis pe Nicanor, una dintre căpeteniile sale de încredere şi care îl ura şi îl dispreţuia pe Israel, şi i-a poruncit să nimicească poporul
27 Nicanor a venit la Ierusalim cu o armată numeroasă şi a trimis la Iuda şi la fraţii lui cuvinte false de pace, zicând:
28 „Să nu fie război între mine şi voi! Voi veni la voi cu puţini oameni ca să vă văd feţele în pace”.
29 A venit la Iuda şi s-au salutat paşnic. Însă luptătorii erau pregătiţi să-l răpească pe Iuda.
30 Iuda a înţeles că venea cu înşelăciune împotriva lui, i-a fost teamă şi nu a vrut să-i vadă faţa.
31 Nicanor şi-a dat seama că planul i-a fost descoperit şi a ieşit în întâmpinarea lui Iuda ca să lupte la Cafarsalama.
32 Au căzut dintre cei care erau cu Nicanor cam cinci sute de bărbaţi, iar [ceilalţi] au fugit spre cetatea lui David.
33 După aceste lucruri, Nicanor a urcat pe muntele Sion. Unii dintre preoţi şi dintre bătrânii poporului au ieşit din sanctuar ca să îl salute paşnic şi să îi arate arderile de tot care erau aduse pentru rege.
34 Dar el şi-a bătut joc de ei, i-a luat în râs, i-a batjocorit şi le-a vorbit cu aroganţă.
35 Apoi a jurat cu mânie: „Dacă nu îi predaţi pe Iuda şi tabăra lui în mâinile mele de data aceasta, când mă voi întoarce cu pace, voi da foc acestei case”. Şi a ieşit plin de mânie.
36 Preoţii au intrat, au stat în faţa altarului şi a templului, au plâns şi au spus:
37 „Tu, [Doamne], ai ales această casă pentru ca să fie invocat numele tău asupra ei şi să fie casă de rugăciune şi de cerere pentru poporul tău.
38 Fă răzbunare împotriva acestui om şi împotriva taberei lui, ca să cadă de sabie! Aminteşte-ţi de injuriile lor şi nu-i lăsa să dăinuiască!”.
39 Nicanor a ieşit din Ierusalim şi şi-a fixat tabăra la Baitoron. Dar i-a ieşit în întâmpinare o armată siriană.
40 Iuda şi-a fixat tabăra la Adasa cu trei mii de bărbaţi. Apoi, Iuda s-a rugat şi a zis:
41 „Cei care erau ai regelui, când au rostit blasfemii, a ieşit îngerul tău şi a lovit între ei o sută optzeci şi cinci de mii.
42 La fel, zdrobeşte tabăra aceasta în faţa noastră astăzi, ca să afle ceilalţi că [Nicanor] a vorbit rău împotriva sanctuarului tău şi judecă-l după răutatea lui!”.
43 Trupele s-au ciocnit în luptă în [ziua] a treisprezecea a [lunii] Adar. Tabăra lui Nicanor a fost zdrobită, iar el a căzut primul în luptă.
44 Când tabăra lui a văzut că Nicanor căzuse, aruncându-şi armele, au fugit.
45 I-au urmărit cale de o zi de la Adasa până la intrarea în Gazera şi au sunat în urma lor din trâmbiţe ca semn.
46 Au ieşit din toate satele Iudeii de jur împrejur şi i-au înconjurat. [Duşmanii] s-au întors unii împotriva altora, au căzut de sabie toţi şi nu a mai rămas nimeni dintre ei.
47 Le-au luat hainele şi prada. I-au tăiat lui Nicanor capul şi mâna dreaptă pe care o întinsese cu aroganţă, le-au dus şi le-au atârnat la Ierusalim.
48 Poporul s-a bucurat foarte mult şi a petrecut toată ziua aceea cu veselie mare.
49 Au stabilit să sărbătorească ziua aceea, a treisprezecea a lui Adar, în fiecare an.
50 Ţinutul lui Iuda a avut linişte câteva zile.